Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

La Biled și-au dat mâna meșterii cârnațului șvăbesc

Organizat de către Forumul German și Banater Zeitung, Degustarea cârnaților bănățeni , a prins déjà amploare, anul acesta fiind gazdă, Biledul.

Muzica în ritmuri nemțești, dansurile șvăbești și mesele încărcate cu tot felul de bucate, răchia de prună sau gutuie și vinurile frumos colorate nu te mai lăsau să pleci.

Măcelarii și mezelarii din Biled și din zonele învecinate și-au arătat pe deplin măestria, chiar dacă în unele rețete mai era și câte o surpriză, pe care nimeni nu ți-o spunea.

În timp ce degustai din preparatele făcute,unele chiar bine condimentate, lângă un vin alb , roșu sau roze, sau o răchie aromată de gutuie sau prună, te puteai delecta cu muzica și dansurile șvăbești ale tinerilor din localitatea din vestul țării.

Sărbătoarea are o vechime de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat.

Nu au lipsit gazdele locale, primarul Biledului cu întreaga suită de consilieri locali, reprezentantul Forumului German, consulul Germaniei la Timișoara, deputați și binențeles jurnaliștii de la Banater Zeitung, care de fapt erau principalii organizatori.

Premiile au fost în diploma și plachete, pentru premiul I,II,III și special. De asemenea a fost organizată și o tombolă, unde de asemenea s/au acordat trei premii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share