PRIMA MEA LANSARE ÎN ORAȘUL INIMII MELE, TÂRGOVIȘTE
Dragi prieteni târgovișteni, anunț lansarea cărții mele, „Clepsidra în flagrant”, la Biblioteca Județeana „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște.
JOI, 27 OCTOMBRIE 2016, ORELE 16.30.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeana I.H. Rădulescu și Editura Singur, director Ștefan Doru Dăncuș, cu colaborarea Editurii Bibliotheca, director scriitorul, istoricul și criticul literar Mihai Stan.
Vor fi prezenți ca invitați și vor vorbi despre cartea mea: prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, Mihai Stan, istoric, critic literar, Anca Negrea, lector Universitatea Valahia și Ioan Iancu Vale, scriitor.
Dacă cei 20 de ani de prietenie sunt înca vii în memoria voastră, așa cum îmi apreciați poeziile citite în Biserica Rodnei, sper să fiți prezenți, alături de mine, la acest eveniment.
Vă aștept cu inima și brațele deschise, să vă revăd și să cunoașteți o altă parte a sufletului meu, prins în versuri, adesea cu gândul la voi, departe de România și Târgoviștea mea dragă.
Lia Nenciu
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Impermanența
Ziua Mondială a Apei: Fiecare picătură contează!
Angajații din educație pichetează Prefectura HUNEDOARA