Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lansare de carte, la Zalău

La Centrul de Cultură și Artă al Județului(CCAJ) Sălaj va avea loc miercuri, 9 decembrie, lansarea volumului „Universul Mama” al poetului clujean Vasile George Dâncu. Lansarea va avea loc de la orele 13.00, la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din municipiul Zalău. Volumul a apărut la Casa de Editură „Max Blecher” în acest an.

Despre autor

Vasile George Dâncu s-a născut la 3 august 1973 în Năsăud și trăiește la Cluj-Napoca. Este poet, publicist, editor și manager cultural. A publicat volumul de poeme „Biografia secretă” în anul 2003, distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Despre „Universul Mama”, poetul Ion Mureşan a spus: „După ce am citit Universul Mama de Vasile George Dâncu, am rămas cu senzația copleșitoare că am asistat la un recviem cântat de un cor de copii.” 

„Față în față cu cele mai copleșitoare și mai pândite de stereotipii teme ale poeziei dintotdeauna — Mama și Iubirea ei esențială, Viața, Timpul, Moartea —, Vasile George Dâncu alege formula încăpătoare a scrisorii târzii către cea dispărută. Efectul e radiant. Epistolarul funcționează perfect, căci intervine firesc amintirea, iar vocea Mamei e încorporată textului memorativ. «Vina supraviețuitorului» poate fi ruminată oarecum la adăpost — despărțirea se amână câtă vreme dialogul, iată, continuă. Sub alchimia versului nostalgic se ivesc valorări arhetipale. Copilăria e recuperată acum, vers cu vers, ca scenă pe care Mama evoluează cu naturalețe și face, în același timp, Istorie. Locuirea fericită își delimitează retrospectiv hotarele și pregătește situarea într-o perspectivă mai largă — a satului, a lumii. Fiecare poem asumă statura reconstituită a Mamei și o preface în chiar temelie interioară pentru pasul următor. Cele douăzeci de epistole îmbracă frânturi autobiografice, confesiuni discrete, pe ton de meditație elegiacă, exerciții de luciditate, autoscopice, accentuând unicitatea unui sentiment până la a-l livra, expresiv, general-umanului”, spune despre volumul lui Vasile Geroge Dâncu și criticul literar Irina Petraș.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share