”Știința nu trebuie să pătrundă în suflet în mod grosolan. Acest lucru trebuie făcut cu mare atenție, înțelegând că pătrunderea în aspectele cele mai înalte ale sufletului poate să aibă urmări, prin urmare, această cale fiindu-i deschisă acolo doar omului deosebit de etic și iubitor.
Acesta este motivul pentru care, spre deosebire de medicina occidentală, în medicina orientală personalitatea medicului are o importanță mult mai mare decât medicamentele pe care le prescrie. Când este vorba de suflet, o importanță și mai mare o are personalitatea celui care este tratat, nivelul său înalt de moralitate, fără acest lucru fiind imposibil să vorbim despre ajutor, tratament și despre evoluție ulterioară.
Astăzi, apar tot mai multe tehnici, școli, cărți, cu ajutorul cărora oamenii sunt învățați să pătrundă în subconștient și să-l controleze. Din acest motiv, noi trebuie să recunoaștem că această tendință este extrem de periculoasă și fatală în esența sa. Dimensiunea subconștientului este colosală, acesta cunoaște totul: trecutul, prezentul și viitorul. Conștientul, dimpotrivă, este foarte limitat.
În momentul în care conștientul nostru primitiv, copilăros și destul de limitat, încearcă să controleze subconștientul, atunci când partea încearcă să conducă întregul, atunci când o celulă încearcă să conducă organismul – acest lucru este asemănător cu activitatea unei celule canceroase, iar asemenea celule sunt distruse.
Din acest motiv, civilizațiile piereau în mod inevitabil iar locuitorii, care au încercat să-și descopere superputeri, ajungeau la niște realizări științifice foarte serioase, uitând de moralitate.
Oamenii de știință confirmă faptul că, așa cum se spunea în cărțile de filozofie indiene, civilizația noastră a fost precedată de alte șase civilizații. În plus, toate acestea au pierit tocmai în perioada de progres: tehnologic, energetic, intelectual, dar nu și în perioada celui moral. Iată de ce este atât de important să înțelegem că noi nu vom supraviețui fără să avem grijă de suflet, fără dezvoltarea moralității, fără iubire și credință.
Dacă nu avem o gândire strategică și nu înțelegem încotro ne mișcăm atunci, cu cât avem mai multe forțe, cu atât mai repede vor apărea problemele.
De obicei, trasez următoarea paralelă: o persoană, care merge pe bicicletă, are o anumită psihologie, iar când se așează într-o mașină, aceasta ar trebui să aibă o psihologie diferită, trebuind să fie altfel pregătită și mai responsabilă, și să calculeze în mod clar potențialele probleme; în momentul în care omul se așează la volanul unei mașini rapide, nivelul său de responsabilitate și de moralitate trebuie să fie și mai înalt.
Civilizația modernă s-a așezat într-o mașină rapidă, având psihologia și gândirea unui biciclist. În astfel de cazuri, de regulă, accidentul este inevitabil. Dacă noi ne dăm seama de acest lucru, dacă înțelegem despre ce vorbesc religiile, dacă suntem conștienți de faptul că nu vom putea supraviețui în cazul în care nu ne schimbăm caracterul, dacă nu scăpăm de agresivitatea exterioară și interioară, atunci începe un proces de schimbare destul de serios.”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Sănătatea omului”
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Programe de studii cu diplomă dublă: acord între Universitatea din Torino și Universitatea de Vest din Timișoara în domeniile dreptului și psihologiei
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani
Lucrări din fonduri europene, finalizate în Sânandrei și Carani