COMUNICAT DE PRESĂ
Partidul M10 – Filiala Dâmbovița
M10 cere dublarea salariilor bugetarilor!
De ce 10% şi nu 50% sau 100%?
PSD face ce știe mai bine: plantează bombe cu ceas sub scaunele adversarilor politici, chiar dacă victimele colaterale ale „strategiei” lor sunt toți românii. Nu au fost niciodată interesați de viitorul nostru, de ce ar face-o acum?
PNL însă a anunțat că s-a opus legii, deși a votat-o. Liberalii susţin că totul e în regulă pentru că au cerut să se facă un studiu de impact bugetar. Dar din moment ce studiul de impact urmează să fie făcut după adoptarea legii, același studiu s-ar fi putut face şi pentru o mărire a salariilor bugetarilor de 100%.
De unde ştie co-președinta PNL, Alina Gorghiu, că nu era posibilă o dublare a salariilor bugetarilor? De ce au fost PNL-iștii atât de meschini şi au votat numai 10%?
Potrivit logicii „măsori după ce tai”, M10 cere dublarea salariilor bugetarilor. O invităm pe co-președinta PNL Alina Gorghiu sa ne explice de ce nu ar fi posibil. De ce numai 10%?
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Programe de înzestrare pentru MAPN
Carmen Holban: O reprezentare politică echilibrată și justă între bărbați și femei ar fi un punct de cotitură în politica românească
”Pentru un kilogram de produs distribuit în școli, se produce un kilogram de documente„