M-am născut cu crezul reîntregirii poporului asuprit de doua maluri de Prut. Am fost botezată cu stible de busuioc și mi-au așezat în leagăn tricolorul și de atunci am jurat să fac totul ca să-mi văd patria reîntregită.
Sunt îndurerată cînd văd bătrînii din sat care abia de-i mai ține toiagul, dar care nu obosesc acolo în colț de fereastră să aprindă o lumînare în nopțile tîrzii ca să-și astepte odrasala dragă. Mă doare să-i văd cersind cînd știu că ei mi-au dat mie, ție și fiecăruia din generația de azi ceea ce avem mai de pret: limbă, suveranitate, independență și ni-au arătat cum să luptăm pentru țara în care trăim. Timpurile azi s-au schimbat, printre fîntîniile vechi, apar altele noi, bătrînii se duc de lîngă noi și rămîne în neam un gol, iar noi copiii lui Ștefan din secolul 21 băgăm capul în nisip, mergem în masini scumpe, putăm cruci de aur, dar avem suflete de lemn.
Noi, cei care ar trebui să fim schimbarea, ne inchinăm secerei și ciocanului și nu facem decît să stăm în cluburi ,uitînd ce înseamnă a fi patriot nu doar prin cuvinte, ci uneori prin fapte. Nu scriu acest articol ca să jignesc, eu doar îmi apăr ,,Sărăcia și nevoile și neamul” pentru că tot ce mișcă în țara asta mă doare și inima mi-e rănită cînd știu că am o țară despărțită în două. Pe 11 iulie, la CEI APROAPE 19 ANI, urmează să trec pentru prima dată Prutul, urmează să văd pentru prima dată cealaltă jumătate de casă, mă încarcă emoțiile de pe acum! Doamne cît de mult visam să trec Prutul și cît de mult mă roade la suflet și îmi găurește inima un hotar care poate a despartit pentru cineva colorat în roșu, inimiile de frați ,dar care nu ne-a putut înstrăina și nici smulge același tricolor.
Eu, urmașa lui Ștefan te aștept la cel mai tare eveniment al generației unioniste, Marșul lui Ștefan Cel Mare din perioada 5-11 iulie cind vom uni tricolorul cu frații de dincolo, cînd vom reface podul de flori și vom înfăptui unirea. Dacă tu, cel care citești te declari unionist, nu vreau scuze sau motive, te aștept să te alături la acest eveniment.
Cornul lui Ștefan a sunat, el te cheamă, auzi tu urmașe ascultă-i chemarea și fi prezent duminică 5 iulie, ora 14 în Piața Marii Adunări Naționale, să arătam suflare romănească, si că poporul român nu se închină la pagîni, nu sărută mîna călăului ce i-a ucis străbunii și se lecuie de sindromul Stockholm în care victima diviniza călăul. Cu toate că Orheiul a nimerit sub mîna unui om care nici pe departe nu vrea unirea, iar Bălțul devine din ce în ce mai rusificat, eu totusi cred în poporul basarabean și că cred că acum e momentul să facem unirea, să mobilizăm societatea care e atît de dezbinata acum, mai mult ca niciodata. Eu nu pot înțelege, cum dragă Doamne, tu singur cu mîniile tale îti poti îngropa valorile neamului? Mă lasă fără cuvinte, cînd văd oameni care habar nu au de istoria propriului neam. Dacă pînă acum credeam că prostia poate fi tratată, acum cred că nici de s-ar vinde la supermarket un gram de minte, la mulți nu ar ajuta, pentru că un săpun, sau un orez dat în schimbul votului face mult mai mult.
Marea Adunare de pe 5 iulie înseamnă să plătim o datorie, cea pe care o avem față de Doina și Ion Vieru și Lari Ghimpu și nu în ultimul rînd față de bătrănii noștri care nu au meritat să cersească bucata lor de pîine. Ștefan te așteaptă, el a sunat iar tu oștene vei veni, pentru că neamul tău trebuie scos din mocirla- CEAHLĂUL SUB FURTUNĂ NU CADE, NU CADE MUȘUROI, dar altminteri neamul românesc.
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.
In ceea ce numim “web 2.0”, “cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii de care utilizatorul se bucura pe internet Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
ULTIMELE STIRI
Școala Gimnazială Specială Târgoviște va intra în program de reabilitare
Senatoarea Șoșoacă are voie să intre peste Guvern și orice instituție a statului
Ca la noi la nimeni! Jandarmii au săltat polițiștii și i-au băgat în dubă