Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul “SuperLigii României”, dintre echipele AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia, ce are loc duminică, 08 decembrie, începând cu ora 13.30, pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.
Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, jandarmii, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.
Spectatorii vor avea acces în incinta arenei începând cu ora 11.30, doar pe baza biletelor și a abonamentelor puse la dispoziție de organizator. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază.
Pentru a preveni producerea oricărui posibil incident, adresăm participanților, următoarele recomandări:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces, pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă,
– să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă,
– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură,
– să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Vă reamintim că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv și al bagajelor, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea să tulbure ordinea și liniștea publică, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
În Canada se interzic mașinile pe benzină – 2 ani de închisoare sau 500.000 dolari amendă
LIFE STYLE
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
Iată care sunt cele mai bune 10 deserturi din lume
7 moduri naturale de a scăpa de stres și de a vă calma anxietatea
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
ENDOMETRIOZA – boala neiubirii si a neimplinirii de sine la femei
Leon Dănăilă: ”Pentru mine toţi bolnavii sunt regi„
Chimioterapia esueaza in 97% din cazuri – DE CE mai este administrata?
Părintele Arsenie Boca: Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal
Osteoporoza şi cauzele emoţionale. ”Ma ridic pe mine și viața mă sprijină într-un mod neașteptat”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători