Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă este prezent la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa, în zilele de 26 și 27 august, la Berlin, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE, ce se va desfășura sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, și la Conferința statelor participante la Conceptul Națiunilor Cadru (Framework Nations Concept – FNC), în format al miniștrilor apărării din statele membre ale grupării-cadru coordonate de Germania (DEU FNC). Acestea sunt primele întâlniri ale miniștrilor apărării în contextul pandemiei Covid-19.
Agenda reuniunii include dezbateri privind angajamentele operaționale ale UE și modul de dezvoltare a cooperării cu partenerii, viitorul instrument de orientare al Uniunii Europene în domeniul securității și apărării – Busola strategică, precum și privind conceptul de cultură europeană de securitate și apărare în context post-Covid.
Conferința statelor participante la Conceptul Națiunilor Cadru se va concentra pe dezbaterea și aprobarea Raportului de progres nr. 4 al Grupării de tip națiune cadru coordonată de Germania (DEU FNC). Raportul reflectă evoluțiile înregistrate în cadrul acestei grupări în perioada 2019-2020, precum și activitățile desfășurate pe cele două paliere ale inițiativei: constituirea de mari unități și, respectiv, domeniile de capabilități identificate în vederea intensificării cooperării – (capability clusters).

La activități au fost invitați să participe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și subsecretarul general al ONU pentru operații în sprijinul păcii, Jean – Pierre Lacroix.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share