Avem bucuria deosebită de a vă anunța un succes de mare valoare pe care profesorul universitar Mircea Mihăieș, din cadrul Facultății de Litere, Istorie şi Teologie a Universității de Vest din Timișoara, îl obține prin câștigarea premiului special al juriului în cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, pentru publicarea la Editura Polirom, în 2019, a volumului „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei”.
Juriul care a selectat cartea premiată a fost format din Mihai Zamfir, președinte, alături de Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu și Răzvan Voncu. La secțiunea dedicată premiului special din cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019 a avansat inițial trei propuneri în lista de scriitori nominalizați:
- Ștefan Bolea, Jung și filosofia umbrei, Tracus Arte
- Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene, Humanitas
- Mircea Mihăieș, O noapte cu Molly Bloom, Polirom
Despre „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” autorul declara: „O noapte cu Molly Bloom este povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole. Molly Bloom e şi „nevasta veselă” din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci cînd nu le-a înfrînt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei: Molly imperiala. Molly impudica. Molly carusel. Molly naturalis. Molly triplex. Molly din Troia. Molly de piatră. Molly postmeridian. Molly nocturna. Molly sola. Molly asamblaj. Molly mille-feuilles. Molly grande-bouffe”.
„Îl felicit și îi urez sănătate distinsului profesor universitar Mircea Mihăieș, membru al comunității academice din Universitatea de Vest din Timișoara. Volumul pentru care a câștigat acum premiul special al juriului Uniunii Scriitorilor din România, „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” va reprezenta un nouă comoară a deschiderilor literare, prin care studenții UVT își vor cizela cunoașterea și își vor orienta înțelegerea vieții. Mulțumim, Mircea Mihăieș, pentru valoroasa contribuție academică și literară”, declară rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, despre primirea distincției literare de către profesorul Mircea Mihăieș.
Toate nominalizările acestei ediții a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România se găsesc la adresa web: https://uniuneascriitorilor.ro/2020-09-02-nominalizari-la-premiile-uniunii-scriitorilor-din-romania-pentru-anul-2019
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Energia divină este necesară pentru ca un om și urmașii lui să supraviețuiască
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Laboratoare moderne și educație cu sprijinul realității virtuale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara
Gura Ocniței: Lucrări de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială și la Grădinița cu Program Prelungit
Aproape 19.000 de noi șoferi în Dâmbovița: creștere a promovabilității și extinderea parcului auto