29/10/2020

Noul program de studii postuniversitare „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” – între cele mai solicitate programe lansate de UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a demarat în data de 15 iunie 2020 programul de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” dedicat special formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru desfășurarea activităților de predare-învățare-evaluare în regim online. Programul este coordonat de către Departamentul de Educație Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă (DECIDFR), în colaborare cu Departamentul de Științe ale Educației, din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a UVT.

Într-o perioadă de doar două săptămâni de la anunțarea programului, și-au exprimat opțiunea de participare și s-au înscris online un număr de 90 de cadre didactice, din 30 județe, acoperind toate zonele țării. Primele județe, după numărul de solicitări, sunt: Timiș, municipiul București, Hunedoara, dar și Vrancea, Argeș și Iași.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, remarcă oportunitatea apriției acestui nou curs postuniversitar: Organizarea acestui program de studii postuniversitare s-a dovedit că răspunde unei necesități reale a pieței formării și dezvoltării profesionale. Dascălii din preuniversitar sunt conștienți, mai ales în urma experiențelor de comunicare online din perioada restricțiilor cauzate de pandemie, de faptul că perfecționarea este foarte importantă, mai ales pentru utilizarea de instrumente, tehnologii și resurse digitale pentru realizarea activităților de predare, învățare, evaluare online în general și în pentru învățământul de tip e-learning, în special. Înscrierile pentru acest curs postuniversitar au venit din întreaga țară, de la Iași și București, până la candidați proveniți din județelele apropiate Timișoarei, semn că atractivitatea cursului depășește o arie regională, tinzând către un statut de curs postuniversitar de impact național, prin cererea deosebit de mare de care se bucură. UVT devine, și prin acest program de studii, o universitate cu expertiză avansată în tehnologiile învățământului la distanță, prin mijloace online”.

Pentru a oferi posibilitatea de participare la programul de studii postuniversitare pentru cât mai mulți dintre cei care s-au înscris, s-au format trei grupe de câte 23 de cursanți pentru acest modul al programului, care au început parcurgerea programei propuse, pentru dezvoltarea de competențe cheie/transversale și specifice – stabilite prin documentul European Framework for Digital Competence of Educators (DigCompEdu)[1], care particularizează competențele specifice pentru educatori din Cadrul european al competențelor digitale cheie[2].

Planul de învățământ al programului propus include cele mai utilizate trei platforme în activitățile educaționale de predare-învățare-evaluare pentru gestionarea comunicării cu elevii, a resurselor de învățare și a progresului școlar:

  • Google Suite for Education,
  • Microsoft Teams for Education și
  • Moodle

Cadrele didactice implicate în derularea programului dispun de cunoștințe și experiență practică, atestate prin rezultatele obținute în activitățile de cercetare și prin activitățile de predare-învățare-evaluare desfășurate cu studenții pe platforma e-learning.e-uvt.ro – sistemul Moodle personalizat pentru Universitatea de Vest din Timișoara, care va fi și suportul pentru activitățile didactice ale programului propus.

Următoarele noi ediții ale programului de studii postuniversitare „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” vor fi anunțate în luna septembrie, în același format de câte 25 de cursanți într-o grupă de studiu. Întregul program de studiu se desfășoară online, cu o durată standard de 7 săptămâni.

 

Detalii asupra programului: https://decidd.uvt.ro/programe-postuniversitare-in-curs-de-lansare/

 

[1] https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC107466

[2] https://ec.europa.eu/education/policies/school/key-competences-and-basic-skills_en

Distribuie acest articol Oficial Media
Share