Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

O nouă categorie de români cade victimă guvernului Orban: cetățenii aflați în situații vulnerabile

Premierul a atacat la Curtea Constituţională alocarea de măşti gratuite pentru fiecare român aflat în acestă situaţie. Premierul Ludovic Orban a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la legea prin care românii aflaţi în situaţii vulnerabile primesc în fiecare lună, gratuit, câte 30 de măşti de protecţie împotriva COVID-19.

Legea atacată de liberali la CCR a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 10 iunie. Proiectul a fost iniţiat de Pro România şi PSD şi prevede că cele 30 de măşti se vor acorda gratuit,  până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii va declara că s-a terminat pandemia de coronavirus.

“Observ că nerespectarea legii a devenit, din păcate, un obicei pentru Guvernul Orban care refuză, pentru a câta oară, să pună în aplicare legi votate de ambele Camere ale Parlamentului. Întâi au căzut victimă copiii,  care nici acum nu au alocaţia dublată, pensionarii care rămân în continuare cu venituri mizere, iar acum vor suferi toate persoanele defavorizate. Ba, mai mult, se nasc semne de întrebare şi în legătură cu licitaţia pentru stabilirea firmei care va livra şi distribui măştile. Licitaţia a fost contestată, iar 115 milioane de măşti nu mai ajung la cei care au nevoie de ele. Ori nu a câştigat firma care trebuie, ori a câştigat prea evident şi în mod ilegal. Oricum ar fi, repet, copiii, pensionarii, românii din categoriile vulnerabile nu trebuie să sufere şi să devină victimele politicienilor liberali, care nu ştiu să gestioneze resursele ţării”, a declarat deputatul Pro România Mihaela Huncă. Legea prevede că măştile de protecţie trebuie achiziţionate preponderent din producţia internă, iar furnizarea acestora către categoriile vizate de lege trebuie să se facă până la încheierea pandemiei COVID-19, declarată oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Procurorii DNA au dispus control judiciar pe o durată de 60 de zile,  pe numele fostului directorului general al Unifarm, acuzat că a luat mită 760.000 euro. Ionel Eugen Adrian este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Profitând de starea de urgență, aceste achiziții au fost făcute fără licitații, prin înțelegeri din care investigațiile jurnalistice au extras exemple de achiziții la suprapreț, precum: 2,2 milioane de măști achiziționate la un preț dublu de Unifarm, prin doi intermediari, importator fiind firma soției unui fost ofițer SRI, 1,2 milioane de măști de la un producător de pamperși din China, aduse la Unifarm printr-o firmă ai căror acționari au avut afaceri offshore cu dr. Streinu-Cercel. Măștile au fost declarate neconforme de către UE și au trebuit retrase, în ciuda faptulu că au costat 18 lei pe bucată, un preț de măști profesionale, pentru personalul medical. Izolete la preț de 80.000 de lei bucata, practic prețul unui automobil. Când Unifarm a încercat să le ofere Ministerului Sănătății, în urma unei licitații despre care Libertatea a scris că a fost aranjată în favoarea Unifarm, oficialii din MS și-au dat seama că ele nu pot fi cumpărate nici măcar într-o achiziție cu dedicație, pentru că e prea mult” se arată în comunicatul DNA .

Nu este  normal ceea ce se întâmplă la nivel național, vizavi de modul în care, actualul guvern,  vrea să ” asigure protecția socială. Măsurile luate în ultima perioadă afectează în specual categoriile vulnerabile ale țării și este de datoria noastră, să aducem la cunoștința opiniei publice,  ceea ce face actuala guvernare. Este aberant să impui purtarea măştilor,  atâta vreme cât ai câteva milioane de cetăţeni care nu-şi permit să le cumpere. Cei din categoriile defavorizate, familiile afectate de coronacriză, toţi aceştia se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente materialelor de protecţie”, a declarat și deputatul Sorin Marica.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share