Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”O ZI ÎN PARCUL MUZEULUI”, joi 11 iunie

1962593_525108687634165_1611581231752233077_n Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ”Matei Basarab” Târgoviște organizează proiectul educaţional “O zi în parcul muzeului” care se va desfăşura în ziua de joi, 11 iunie 2015 începând cu ora 11.00 la Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni.

Deoarece poveştile joacă un rol esenţial atât în educaţia, cât şi în dezvoltarea copiilor, proiectul cu tema “Pupăza din tei” urmăreşte familiarizarea micilor participanţi cu viaţa şi opera marelui povestitor român, Ion Creangă.

Pe lângă acestea, se doreşte antrenarea copiilor în activităţi cultural-artistice şi de creaţie, dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi de colaborare cu colegii lor şi, nu în ultimul rând, petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

Ei îşi vor demonstra talentul artistic în cadrul unui concurs de desene pe asfalt, organizatorii pregătind pentru ei multe suprize, iar la final vor fi recompensaţi cu diplome.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share