Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Oana Vlăducă – Centru pentru servicii Salvamont. Întrebare către ministrul Turismului

Adresată: Domnului BOGDAN GHEORGHE TRIF- Ministrul Turismului

Obiectul intrebarii: finanțarea Centrului multifuncțional pentru servicii de urgență și jandarmerie montană în zona Peștera, comuna Moroeni, județul Dâmbovița

Domnule ministru,

În cursul anului 2018, mai multe demersuri ale Consiliului Județean Dâmbovița, precum și ale unor parlamentari din județ au vizat includerea în Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism (aprobat prin HG 558/2017) a proiectului „Centru multifuncțional pentru servicii de urgență și jandarmerie montană, zona Peștera, comuna Moroeni”.

Urmare adresei Ministerului Turismului nr. 55749/27.06.2018 conform căreia proiectul menționat nu se încadrează în activitățile majore vizate de HG 558/2017, Consiliul Județean Dâmbovița a elaborat o nouă documentație (faza DALI), care să respecte criteriile de eligibilitate prevăzute de lege.

Vă aduc precizarea că, prin acest proiect se urmărește reabilitarea și extinderea Centrului Salvamont existent, pe fondul creșterii constante a numărului de turiști și în contextul nevoii de dezvoltare a infrastructurii din zona montană înaltă a județului Dâmbovița, ca urmare a atestării zonei Peștera – Padina ca stațiune turistică de interes național.

Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să ne precizați cand si daca va fi inclus obiectivul amintit în Programul multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism, gestionat de ministerul pe care îl coordonați.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideratie
DEPUTAT PRO ROMANIA OANA SILVIA VLĂDUCĂ

Distribuie acest articol Oficial Media
Share