30/10/2020

Persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt, identificate și cercetate de polițiști

Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști în ultimele 24 de ore

 

La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți în stradă și au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 14 evenimente, dintre care 7 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 12 infracțiuni. Din totalul faptelor penale, 7 au fost contra persoanei și 5 contra patrimoniului.

De asemenea, polițiștii au aplicat 147 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.177 de lei Ca măsură complementară, pentru abaterile de la normele rutiere, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras un certificat de înmatrciulare.

Persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt, identificate și cercetate de polițiști

 

La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au probat activitatea infracțională a două persoane, din localitate, bănuite de săvârșirea  infracțiunii de furt. Acestea sunt cercetate întrucât la data de 6 mai a.c., ar fi sustras 22 de metri dintr-o conductă metalică ce aparține unei societăți comerciale.

Bunul sustras a fost recuperat în totalitate și restituit reprezentanților societății. Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Sancționați pentru ilegalități în domeniul silviculturii

 

În perioada 6-7 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniți de reprezentanți de la Garda Forestieră Ploiești-Biroul Teritorial Dâmbovița, au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice, a căror valoare se ridică la 6.000 de lei.

De asemenea, a fost confiscată contravaloarea a 32,85 m³ de material lemnos, respectiv 6177, 25 lei. Totodată, pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat un bărbat din județul Argeș, în timp ce transporta într-o semiremorcă o cantitate mai mare de material lemnos față de cea înscrisă în avizul de însoțire.

 

Astfel, cel în cauză a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 3,70 m³ de material lemnos a fost confiscată și predată unui ocol silvic.

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share