Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Platformă comună care să sprijine investițiile germane în județul Hunedoara

La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă, la  sediu  Inspectoratul Județean Școlar Hunedoara, o întâlnire cu excelența sa, dl. Hans Tischler, consulul Germaniei în România. Au participat la lucrările organizate în colaborare cu Camera de Comerț Româno-Germană și cu Consulatul Germaniei la Sibiu, subprefectul Petru Călin Marian, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, inspectorul școlar general, Ilie Mihai Pârvan și Alexander Firsching – din partea Clubului Economic German Transilvania. Au fost prezenți, prin sistem videoconferință, Sebastian Metz, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană și Vlad Tatu, responsabil pentru zona Transilvania a acestei organizații.

S-a stabilit un plan de acțiuni,  pentru înființarea unei platforme comune de colaborare care să sprijine investițiile germane din județul Hunedoara și să contribuie la îmbunătățirea legăturilor dintre mediul de afaceri, administrația publică, serviciile descentralizate și sistemul de învățământ.

Un grup de lucru din cadrul Instituției Prefectului-județul Hunedoara, coordonat de prefectul Vasilică Potecă, a realizat în ultimele  trei  săptămâni, o analiză la zi a contextului economic și administrativ, din perspectiva investitorilor/oamenilor de afaceri, analiză care a fost prezentată domnului Hans Tischler – consul al Germaniei.

Un prim pas concret al acestui proiect îl va constitui realizarea unei platforme pilot la nivelul municipiului Deva, cu sprijinul primarului Florin Oancea, pentru colaborarea cu investitorii germani, urmând ca aceste tipuri de platforme să fie extinse la nivelul întregului județ.

Facem acești pași pentru o mai bună colaborare între mediul de afaceri, pe de-o parte și administrațiile publice, serviciile descentralizate și sistemul de învățământ, pe de altă parte. Rezultatele nu se vor vedea imediat,  dar vor fi extrem de importante atât pentru investitorii actuali,  cât și pentru cei care vor veni în județul nostru. Pentru oricine dorește să înființeze o companie de producție, asigurarea angajaților calificați prin sistemul de învățământ și sprijinul autorităților locale sunt determinante. Un rol important îl are viziunea școlii, în general, privind învățământul dual și profesional. Acest lucru încercăm să-l sprijinim noi acum, încercând să ajutăm o cât mai mare parte a investitorilor”, a declarat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.  Consulul Germaniei în România, Hans Tischler a apreciat inițiativa prefectului de Hunedoara considerând-o un pas concret pentru dezvoltarea economică a județului, și i-a asigurat pe hunedoreni de sprijinul organizatoric, concret, care se bazează pe experiența și pe modelele de succes din județele Sibiu, Brașov, Cluj sau Alba.

La următoarea întâlnire de lucru vor participa și reprezentanți din județul Hunedoara ai firmelor cu capital german, majoritar sau mixt.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share