Universitatea Politehnica Timișoara este gazdă, în perioada 18 – 22 iunie, pentru zeci de copii de clasa a XI-a din județele Arad, Hunedoara și Timiș, care participă la tabăra Poli Camp, organizată la Timișoara și la Hunedoara, de Departamentul de Marketing Universitar și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, cu implicarea facultăților.
Cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, au fost identificați 82 de elevi de clasa a XI-a, provenind de la licee din mediul rural sau orașe sub 10.000 de locuitori, cu rezultate școlare bune, doritori să participe la tabără.
Scopul taberei este de a informa şi familiariza elevii cu mediul universitar, pentru a facilita o mai bună tranziție spre învățământul superior, respectiv pentru orientarea lor către o carieră de succes. Pe durata taberei, elevii vor desfășura activități în cadrul laboratoarelor didactice din facultăți, participă la activități de cunoaștere și dezvoltare personală, la diverse tipuri de ateliere de educație non-formală și activități recreaționale.
Tabăra este parte a unui proiect coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara – UPTech – ce are ca obiectiv creșterea gradului de acces al elevilor proveniți de la licee din mediul rural și orașe sub 10.000 de locuitori la programele de licență oferite de UPT, printr-un model ancorat instituțional care integrează practici inovatoare și o configurație hibridă de trasee și resurse – îmbină tehnologia și mediul virtual cu activitățile față în față, educația academică cu cea prin cultură, instrucția cu dezvoltarea profesională și orientarea în carieră. Se urmărește îndrumarea elevilor în procesul de socializare academică, familiarizarea acestora cu procedurile de admitere și dinamica formării academice, oferirea de informații relevante pentru un parcurs educațional adecvat și individualizat.
Pe durata taberei, elevii, împărțiți pe 4 grupe, participă la o serie de activități în laboratoarele interdisciplinare din cadrul facultăților de Inginerie Electrică și Energetică, Mecanică, Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Științe ale Comunicării, Inginerie Hunedoara.
În cadrul acestora, cadre didactice din cadrul UPT le vor vorbi elevilor și vor realiza împreună cu aceștia experimente din domeniul printării 3D, energiei regenerabile și transformarea diferitelor tipuri de energie, chimia în pictură, fenomenul știrilor false.
De asemenea, elevii vor participa la o serie de ateliere de educație non-formală și de dezvoltare personală, ce vizează alegerea carierei, managementul emoțiilor, dezvoltare antreprenorială, rolul Uniunii Europene, educație pentru drepturile omului.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea