30/03/2020

Primăria Târgoviște: S-a finalizat locul de joacă din Microraion IV- Strada Udriște Năsturel

1

La sfârșitul lunii august în Microaraionul IV din Târgoviște pe strada Udriște Năsturel, începeau  lucrări de reabilitare a infrastructurii urbane Believe in fate. Astăzi, la peste două luni de la deschiderea șantierului, primarul orașului, Daniel Cristian Stan, ne-a informat într-o conferință de presă că lucrările s-au încheiat cu succes iar zona a fost total schimbată 맥킨토시 다운로드. S-au creat în prezent de peste 100 de locuri de parcare pe strada Udriște Năsturel dar și de un loc de joacă de care se vor bucura copiii din acest cartier 단보루.

Locul de joacă a fost reabilitat total, nu s-a mai păstrat decât locația pentru că s-au adus echipamente de joacă noi, s-a acoperit cu tartan, s-au pus banci, s-a făcut o groapă de nisip, aleile au fost reamenajate 성경 자료. Am promis că infrastructura pe zona recreativă, spatiile de joacă pentru copii se vor schimba radical. Luna aceasta se va finaliza licitația pentru cele 13 locuri de joacă noi în Târgoviște, unde nu se vor face altele noi, le vom reabilita pe cele vechi Stague. Infrastructura aceasta va fi schimbată radical,  și va fi unul dintre cele mai dotate orașe din România. (Daniel Cristian Stan)

4

Primarul orașului ne-a mai precizat că în paralel se lucrează  pe strada Ion Ghica, unde se demolează garajele și se face o parcare, și un alt loc de joacă Download the Naver Band app. Anul viitor în Microraion IV și V, cu banii de la bugetul local se vor reabilita si cele două străzi principale, Radu cel Mare și Radu Popescu 봉하반점 다운로드. Iar Microraionul V va beneficia de lucrări de modernizare: demolare garaje, reabilitarea integrală a infrastructurii rutiere, a punctului termic și a locurilor de joacă 중국 앱. Nici zona centrală nu este uitată și se dorește o parcare și acolo, la fel ca în Microraion 9, unde nu s-a mai intervenit de cel puțin 30 de ani 위닝2017.

3 2

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments