Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Primarii de municipii cer ca impozitul colectat să rămână la sursă

Casa Municipiilor din capitală a găzduit  ședința Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România – AMR. Avand in vedere nevoia unei colaborări instituționale între grupurile politice reprezentate în Parlamentul României și reprezentanții administrației publice locale, AMR a luat initiativa invitarii președintilor partidelor parlamentare la sedintele CD al AMR.

La întâlnirea de ieri a participat dl. Ludovic Orban, Președintele Partidului Național Liberal. La ședință au participat și dna. Sirma Caraman, Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și directori din Ministerul Finanțelor Publice și din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În deschiderea întâlnirii dl Robert Sorin Negoiță, Președintele AMR a afirmat:

“ Noi vrem ca parlamentarii să ne cunoască,  iar președinții partidelor parlamentare să ne cunoască direct activitatea și problemele cu care ne confruntăm printr-o discuție corectă și deschisă asupra activității derulate la nivel local. De aceea, am lansat invitația de a participa la întâlnirile noastre către toți președinții partidelor parlamentare. Astăzi, alături de noi este dl Ludovic Orban, dar am speranța că vom avea alături și alți președinți de partide, chiar dacă, formațiunile lor nu au primari de municipii. Nu politizăm, aici nu am făcut și nu facem politică, dar AMR-ul are misiunea clară de a face demersuri pentru o administrație locală eficientă. Și ca să ne atingem aceste obiective, discutăm deschis și clar.”

“Sunt preocupat de pozițiile pe care le aveți ca primari ai municipiilor. Prezența mea este o deschidere la dialog și sunt aici pentru a înțelege în ce măsură grupurile parlamentare liberale pot face demersuri pentru a asigura dezvoltarea comunităților locale pe care le conduceți.” a declarat Dl. Ludovic Orban, Președintele Partidului Național Liberal.

În cadrul dezbaterilor, Președintele AMR, dl Robert Sorin Negoiță a afirmat:

“Tema noastră principală este bugetul pe 2019, mai ales că anul trecut, bugetele noastre au fost văduvite de sume importante de bani, iar primăriile au fost subfinanțate. Sperăm că, în acest an, lucrurile se vor îndrepta. Noi am propus încă din 2017, cota de 66% din IV care ne-ar fi acoperit golul rămas în urma reducerii impozitului pe venit. Să fie clar, nu am cerut nimic mai mult, ci doar să ne păstram aceeași finanțare. Satele și comunele nu trebuie văduvite de proiecte. Dar haideți să vedem ce este util, nu să facem proiecte acolo unde nu le folosește nimeni sau unde există alte nevoi. (…) De asemenea, consider că o componentă cum e IV-ul trebuie să rămână acolo unde se produce. Desigur, cu căteva nuanțe. Dar, altfel, de ce aș mai încuraja investiții, în municipiul în care trăiesc, dacă mi se distruge infrastructura, de exemplu, dar nu primesc nimic în schimb?”

Dl. Ilie Bolojan, Președintele Executiv al AMR a spus: “Noi am pierdut chiar și 40% din buget, prin reducerea IV-ului. Noi vrem o cotă care să ne mențină veniturile din 2017, adică nimic mai mult, pur și simplu ne apărăm investițiile. A doua chestiune este cea legată de efectul ordonanței date la final de an, prin care sunt scutite companiile din construcții de anumite taxe. Dar asta înseamnă plăți mai mici către bugetele locale, iar efectele se vor simți. O altă problemă : prevederea care modifică verificarea ex- ante a licitațiilor pentru fondurile UE. Nu mai verifică ANAP-ul ci autoritățile de management. Dar aceste autorități nu au personal pregătit încă și atunci, fie continuăm procedurile asumând niște riscuri de corecții financiare, fie ne blocăm complet. Așadar, când se vine în Parlament, ar trebui să se aducă o serie de modificări, poate o derogare de la termene, ca să se poată face organizarea de personal și să nu se întârzie. Cred că trebuie să existe, indiferent de culoarea politică, niște măsuri care să fie pe termen lung și care să ne ofere ceea ce dorim, predictibilitate și eficiență.”


Dl Arpad Antal – Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a prezentat o simulare a alocării unei cote de 65% din IV condiționată de un plafon superior al IV / locuitor ( 1600 – 1800 lei / locuitor). Această propunere ar veni în sprijinul unei echilibrări din interiorul IV prin disponibilizarea unei sume de peste 5 miliarde lei care ar putea fi alocați către UAT situate sub acest plafon.

Dl. Dan Bobouțanu – Primarul Municipiului Hunedoara, a declarat: “Am 5.000 de locuitori care lucrează în Deva sau în orașele învecinate. Oamenii aștia se întorc seara acasă și îmi reclamă că nu le ofer soluții. Sigur, nu pot fi absurd să cer tot impozitul pe venit al omului respectiv la mine în municipiu, unde acel om trăiește. Dar trebuie să găsim o echilibrare, fiindcă acel cetățean lucrează acolo, dar el are nevoi la mine în municipiu și atunci eu trebuie să am la dispoziție un buget corespunzător ca să îi satisfac aceste nevoi. “

Dl. Tiberiu Iacob Ridzi, Primarul Municipiului Petroșani, a spus: “Mai e o problemă cu pensionarii. Cel care are peste 2.000 de lei pensie este impozitat. Dar acest impozit merge la bugetul central. Însă acel cetățean beneficiază de servicii acolo unde locuiește. IV-ul de la pensile mai mari de 2.000 de lei trebuie să rămână la localități, acolo unde locuiește cetățeanul ca să beneficieze de servicii.”

Dl. Adrian Dobre, Primarul Municipiului Ploiești, a explicat: “ Ploieștiul pierde 18.000 de angajați pentru București și încă vreo 25.000 prin alte localități. Iar noi am ajuns cu IV-ul mai mic decât cel al localităților din jur. Și, totuși, la noi învață elevii din toate localitățile învecinate… Deci investițiile, ca să ating doar un domeniu, trebuie făcute la noi.”

Dl. Nicolae Barbu, Primarul Municipiului Giurgiu, a făcut un apel argumentat: “La această masă este tot spectrul politic din administrația locală. Facem parte din grupurile de lucru pentru redactarea diferitelor legi care ne privesc, aducem sugestii și idei care să ne ajute. Iar, în general, vocea ne-a fost ascultată. Dar vă rugăm, domnule peședinte Orban, ca atunci când o lege afectează sau îmbunătățește activitatea tuturor administrațiilor locale, să cereți părerea primarilor ca voturile pe care le dau parlamentarii dvs să ne ajute, repet, indiferent de apartenența politică. Mă refer de exemplu la prevederile Codului administrativ care dacă ar fi fost adoptat, ne-ar fi ajutat în desfășurarea activităților noastre.”

Dl. Ludovic Orban, Președintele PNL, a revenit cu o serie de remarci: „Aveți dreptate, scopul trebuie să fie același, doar că în România, în multe situații, ne lipsește dezbaterea. Aici este cheia, trebuie dezbătut corect și complet, tocmai ca legile să ajute.”

Dl. Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, a afirmat: “ Prioritatea noastră este fundamentarea bugetului și stabilirea procentului din IV. Aici este tema principală și aici trebuie să ne concentrăm. Probabil că bugetul este creionat, așa că dorim să mergem căt mai rapid la Guvern și să purtăm discuții aplicate, nu să fim luați prin surprindere cu anumite decizii.”

Dl Marin Cojoc, director în Ministerul de Finanțe, a explicat: “Bugetul este creionat și IV-ul va rămâne la latitudinea UAT-urilor. De exemplu, dacă merge 20% la CJ-uri, 60% la dvs, la municipii, restul pentru echilibrare, ar fi o soluție potrivită. Acestea ar fi principiile. Dacă nu ajungeți cu aceste măsuri la acei 800 de lei pe locuitor, veți beneficia de măsuri de echilibrare.”

Dl. Constantin Toma, Primarul Municipiului Buzău a afirmat “ Trebuie să recunoaștem un adevăr: și la noi, și la Ploiești, și în general în localitățile din jurul Capitalei, asistăm la o migrație importantă către București. Și atunci cele mai multe venituri ajung la București ceea ce nu este în regulă. Trebuie găsită o formulă de echilibrare care să vină în sprijinul celorlalte municipii prin care să se genereze dezvoltare în toate regiunile țării.”

În finalul ședinței, membrii Comitetului Director al AMR au decis să solicite noi discuții cu reprezentanții Guvernului cărora să le înainteze propuneri clare prin care să se asigure păstrarea bugetelor din administrațiile locale la un nivel cel puțin egal cu cel al bugetelor din 2017, pentru a se evita punerea în pericol a investițiilor programate și necesare dezvoltării localităților.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share