Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Primarul Oradei va fi “Omul Anului 2018”

Dintr-un total de 14 600 voturi acordate, pentru a fi votat “Omul Anului 2018”, primarul municipiului Oradea,Ilie Bolojan, a obţinut 7328, depăşindo detaşat chiar şi pe Simona Halep. Sondajul a fost lansat de către jurnaliștii publicației naționale Press One.

Oradea este unul dintre municipiile ce a cunoscut o dezvoltare rapidă  datorită atragerii de fonduri europene.

Ilie Bolojan este un primar drept, cu coloană vertebrală, care a ştiut să pună încă de la început piciorul în prag. Este un liberal pe care nici unul dintre restul partidelor nu au reuşit să îl ducă de nas, fiindcă ştia de la început ce are de făcut, pentru a face ca municipiul din vestul ţării, de la graniţa cu Ungaria, să depăşească şi Timişoara, Clujul sau Aradul. În plus s-a impus şi în primărie, spunându-le celor din administrative, că va reduce posturile, adică Cine nu munceşte pleacă”.

Ilie Bolojan, este la cel de-al treilea mandate, şi timp de zece ani a atras fonduri europene pe care le-a investit în spitale, în urbanism şi în infrastructură.

Lista completă a nominalizărilor îi cuprinde pe: Ilie Bolojan, Daniel Dines (CEO UiPath), Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu (asociaţia „Dăruieşte viaţă”), Simona Halep, Cristina Neagu şi naţionala de handbal feminin, Sergiu Paşca (cercetător), Radu Păltineanu (cicloturist), Andrei Pleşu, Tăşuleasa Social şi grupul „Vă vedem din Sibiu”.

Nominalizaţii mai pot fi votaţi până pe 13 ianuarie la ora 24. Sistemul permite acordarea unui singur vot de la un IP, unei singure nominalizări, o singură dată.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share