Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Prin SURE ROMÂNIA va putea beneficia între 3 și 5 miliarde de euro

Premierul Ludovic Orban a anunţat  că România ar urma să beneficieze în perioada următoare de o sumă cuprinsă între 3 şi 5 miliarde de euro, bani europeni, după ce Consiliul UE aprobat un regulament care va pune în practică programul SURE de 100 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.

“Consiliul Uniunii Europene a aprobat un regulament care va pune în practică aşa-numitul program SURE. Este vorba de un program prin care Uniunea Europeană ajută statele membre, măsurile active de ocupare a forţei de muncă. Practic, putem spune astăzi că România are garanţia că va beneficia de finanţare de la nivel european pentru a putea pune în practică măsurile de ocupare care au fost gândite de Guvernul României, măsuri care vin atât în sprijinul angajaţilor, cât şi în sprijinul angajatorilor. (…) În ceea ce priveşte România, trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro şi va beneficia, conform calculelor noastre, sigur, în funcţie de mecanismul de repartiţie a fondurilor respective, de o sumă între 3 miliarde de euro şi 5 miliarde de euro”, a precizat premierul.

Miniștrii de finanțe din țările UE  au adoptat marți 19 mai  programul SURE, un instrument temporar care va oferi statelor membre împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde de euro în condiții favorabile.

SURE face parte din pachetul de sprijin de urgență conceput pentru a face față impactului economic al crizei provocate de COVID-19, acesta fiind instrument temporar care să îi ajute pe lucrători să-și păstreze locul de muncă pe timpul crizei.  Prin intermediul acestui instrument, România și celelalte state membre vor primi asistență financiară de până la 100 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi în condiții avantajoase, pentru protejarea forței de muncă și atenuarea riscurilor de șomaj în situații de urgență. SURE face parte dintr-o serie de trei plase de siguranță, în valoare de 540 de miliarde de euro, convenite de Eurogrup la 9 aprilie 2020 pentru sprijinirea locurilor de muncă, a lucrătorilor, a întreprinderilor și a statelor membre. Liderii UE au aprobat acordul la 23 aprilie și au cerut ca pachetul să devină operațional până la 1 iunie 2020. Primul pachet, de 240 de miliarde de euro din Mecanismul European de Stabilitate, a fost validat săptămâna trecută de miniștri de finanțe din zona euro.

Instrumentul SURE va permite statelor membre să solicite UE asistență financiară pentru a ajuta la finanțarea creșterii bruște și semnificative a cheltuielilor publice naționale, cu începere de la 1 februarie 2020, legate fie de sistemele naționale de șomaj tehnic și de alte măsuri similare, inclusiv pentru lucrătorii care desfășoară activități independente, fie de anumite măsuri de sănătate, mai ales la locul de muncă, adoptate ca răspuns la criză.

Pentru a oferi statelor membre solicitante asistență financiară în condiții favorabile, Comisia va obține fonduri de pe piețele internaționale de capital, în numele UE. Împrumuturile SURE vor fi susținute de bugetul UE și de garanțiile furnizate de statele membre în funcție de ponderea lor corespunzătoare în venitul național brut al Uniunii. Valoarea totală a garanțiilor se va ridica la 25 de miliarde de euro. Deși toate statele membre vor avea posibilitatea de a folosi instrumentul, SURE va constitui o plasă de siguranță deosebit de importantă mai ales pentru lucrătorii din economiile cele mai afectate. În mod formal, asistența financiară va fi acordată printr-o decizie adoptată de Consiliu pe baza unei propuneri a Comisiei.

SURE va deveni disponibil după ce toate statele membre își vor furniza garanțiile. Ulterior, instrumentul va rămâne operațional până la 31 decembrie 2022. Pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul poate decide să prelungească perioada în care instrumentul este disponibil, de fiecare dată pentru o perioadă suplimentară de șase luni, dacă perturbările economice severe provocate de pandemia de COVID-19 persistă.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share