26/09/2020

PRO România inițiază un proiect de lege care garantează reprezentarea în instanță a victimelor violenței domestice

PRO ROMÂNIA anunță astăzi, 27 aprilie, înregistrarea unui proiect de lege care garantează reprezentarea în instanță a victimelor violenței domestice pe de o parte, respectiv înăsprirea pedepselor pentru agresori în cazul nerespectării ordinului de protecție.

Oana Vlăducă: Sunt mândră să stau alături de colegele mele din PRO ROMÂNIA, Gabriela Podașcă (deputat), Mihaela Huncă (deputat), Anca Bălășoiu (coordonator Departamentul pentru Egalitate de Șanse), într-o luptă care are permanent nevoie de aliați. Avem în față cifre îngrijorătoare, cu o dublare a numărului victimelor violenței domestice față de aceeași perioadă a anului trecut, într-un context în care, măsurile generate de pandemie determină, practic, în multe cazuri, izolarea în același spațiu a victimei cu agresorul. În acest moment, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse trebuie să intervină urgent cu măsuri de sprijin.

În ceea ce privește pedeapsa acordată agresorilor care încalcă ordinul de protecție, se propune creșterea acesteia de la minimum o lună și maximum un an, la minimum 6 luni, până la maximum 5 ani. Proiectul legislativ a fost transmis și spre ANES, modificările având la bază multiple consultări cu organizații non-guvernamentale din domeniu.

În scrisoarea adresată conducerii ANES, reprezentanții PRO România au recomandat crearea unor sisteme de alertă în farmacii, care să poată fi utilizate de victimele violenței domestice, transformarea unor hoteluri în spații de găzduire, consiliere și suport, identificarea de finanțări care să susțină construcția de centre noi, susținerea de alocări bugetare corecte per județ și extinderea echipelor de specialiști, implementarea de campanii de informare și conștientizare care să ajute cetățenii să acționeze corespunzător în relația cu victime ale violenței și susținerea furnizorilor privați de servicii sociale.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share