01/12/2020

Prognoza METEO pentru 12, 13 şi 14 decembrie

Azi -7/15

Valorile termice din timpul zilei vor fi mai ridicate decât normele acestei perioade. Cerul va fi predominant înnorat şi va ploua în aproape toată ţara. Ninsorile vor fi predominante la munte şi consistente pe arii restrânse.

Marţi -7/10

Vremea începe să se răcească, iar cerul va fi parţial înnorat. Va fi mai mult senin în regiunile sudeice, estice şi nord-estice. Precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoarela munte, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Miercuri -9/4

Temperaturile vor scadea dramatic, iar cerul va fi mai mult înnorat. Mediile zilei se vor situa la limita îngheţului sau chiar mai scăzute. Vântul va avea intensificări, doar la munte, unde, la altitudini ridicate, va ninge.

Vremea azi pe larg

Vreme frumoasă

Valorile termice din timpul zilei vor fi mai ridicate decât normele acestei perioade. Cerul va fi predominant înnorat şi va ploua temporar, local, în aproape toată ţara. Ninsorile vor fi accentuate la munte şi consistente pe arii restrânse.Vântul va sufla slab şi moderat, dar va bate cu putere la munte unde va viscoli zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -7 şi 4 grade Celsius.

Temperaturi în principalele oraşe (plus ilustratie):

Bucureşti 11 soare cu nori

Craiova 14 soare

Timişoara 9 soare

Sibiu 8 soare cu nori

Suceava 10 soare cu nori

Galaţi  11 soare cu nori

Constanţa 11 soare cu nori

Cluj-Napoca 5 soare cu nori

Bacău 12 soare cu nori

Baia Mare 6 soare cu nori

Iaşi 11 soare cu nori

Oradea 7 soare cu nori

Reşiţa 15 soare

Piteşti 11 soare

Braşov 6 soare cu nori

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:46

Soarele apune: 16:32

Presiunea atmosferică: 785 mmHg

Viteza vântului: 5 km/h (V-SV)

jurnalul.ro

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share