17/10/2021

Realitatea din școli, alta decât cea de pe hârtie

Este 18 septembrie. Au trecut deja 5 zile din acest an școlar. Am promis cuiva că voi face un fel de foileton despre fiecare zi, dar pur și simplu nu am avut timp și nu am avut putere.
Astăzi mi-am făcut timp pentru că sunt multe, foarte multe de spus.

Un alt început de an școlar haotic

Acest început de an școlar va rămâne în memoria tuturor, alături de cel ce anul trecut, ca unul din cele mai triste și urâte începuturi.
S-a dovedit că procedurile ME și MS au fost exact așa cum anticipam, noi cadrele didactice și o parte din părinți, adică haotice și fără logică.
Că oficialii din MS habar nu au ce înseamnă școala și nici despre particularitățile de vârstă ale copiilor, nu mă miră.
Mă revoltă, dar nu mă miră. În schimb, lipsa de responsabilitate, de coerență, de logică a experților plătiți cu bani grei din bugetul educației, este ceva ce nu pot tolera și nici acoperi cu acel „nu spălăm rufele în public”.

Realitatea din școli, alta decât cea de pe hârtie

Fiind vorba de copii, menirea mea de dascăl este să mă gândesc la nevoile lor și la binele lor și să am grijă de educația lor pe toate planurile. Am spus încă de la apariția ordinului comun că în forma publicată acesta nu va putea fi aplicat fără a crea haos.
Principalul motiv este lipsa acută de personal didactic, nedidactic și auxiliar, dar și lipsa spațiilor școlare corespunzătoare. Ordinul este făcut pentru o școală ideală, dintr-o Românie dintr-un univers paralel. Intrarea copiilor în școli pe intervale orare s-a dovedit a fi un fiasco anul trecut, repetat anul acesta.
Din dorința de a ține copiii distanțați, ordinul, adică experții în educație și sănătate, au creat aglomerări de copii și părinți din afara școlilor, acele cozi infernale (parcă era la unt în niște vremuri pe care le vrem uitate).

Realitatea din spatele ordinelor nimisteriale

Știți ce s-a întâmplat în acele aglomerări? Copiii s-au îmbrățișat, s-au pupat, au râs, au glumit, au tușit, au strănutat, părinții s-au îmbulzit, s-au împins, s-au insultat unii pe alții, s-au plâns unii altora… Măștile sunt doar de formă atâta timp cât pot fi din pânză. Virușii trec și prin cele medicale pentru că sunt neconforme. Prin cele din  panză trec și crocodilii.
A fost un început trist și urât. Încercările educatoarelor, învățătoarelor, profesorilor de a aduce o rază de lumină, de bine, de confort, de normalitate nu au putut neutraliza urâțenia acelei zile. În buna tradiție românească, din teama asumării unor decizii, absolut toți factorii decizionali, o au luat și aplicat ordinul ad literam. Sub amenințarea proceselor și a amenzilor noului Dumnezeu pe pământ, DSP-ul, inspectoratele, directorii, primarii au luat prevederile și le-au implementat cât mai fidel, desigur în limita fondurilor disponibile.

Ministrul și experții lui vs. profesori și copii

Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, președintele României, anunțase anul trecut, cu surle și trâmbițe, descentralizarea și debirocratizarea. Este o descentralizare doar a deciziilor, nu și financiară. Ministrul educației s-a spălat pe mâini în ceea ce privește deciziile de orice fel (doar are de făcut campanie de vaccinare), dar ne-a urat un an plin de realizări.
Este un an ratat, vă spune cu tristețe un profesor responsabil, o educatoare care a compensat , ca de 28 de ani încoace, lipsurile cu contribuții din bugetul propriu. Dar pentru prima dată nu a mai ascuns acest lucru părinților.
La numai câteva zile școlile intră pe rând în scenariul roșu sau galben.
Soluțiile propuse de experți nu sunt logice și nici viabile. Este clar că nu există nicio logică în a ține copiii în școală distanțați, în condițiile în care dincolo de poarta școlii este clar că își doresc o viață normală și acționează ca atare.
Când intră în școală, copiii respectă regulile, dar se vede clar că îi deranjează. Școala la care s-au întors cu mare nerăbdare li se pare o „porcărie” (citat din clasici), o detenție, un mediu pe care îl urăsc. Profesorii s-au transformat în agenți de pază, nu au voie să îi mângâie, să îi aline, să se plimbe printre ei, nu le pot da fișe, să le verifice temele. În principiu, aproape nimic din ceea ce trebuie să facă un profesor.

Profesorii scoși din nou la înaintare

Desigur, noi, profesorii vom face ceea credem de cuviință pentru ca școala să funcționeze cât mai mult și cât mai bine. Am avea nevoie pentru asta de informații, reale, de suport logistic de inaltă clasă, de o platformă națională care să poată fi folosită în orice clipă, de școli curate, îngrijite, de clase aerisite, cu un număr decent de copii la clase. Ne-ar prinde bine cursuri de perfecționare, pregătire sau reconversie de calitate. Și, nu în ultimul rând de o salarizare care să atragă în sistem oameni calitate și înalt profesionalism.
Personal, sunt într-o derută totală, plină de frustrări. Aș vrea să știu adevărul despre pandemie, aș vrea să am încredere în autorități și comunicatele lor. Dar în acest moment am doar întrebări fără răspuns.
Ministrul meu vorbește mult dar nu spune nimic. Nici nu are timp. Se plimbă din televiziune în televiziune recitând același discurs de aproape un an.

Nevoile unui sistem în colaps

In august a anunțat că s-a dat drumul la angajările pe care directorii și profesorii le cer cu disperare de ani. Ei au anticipat ceea ce autoritățile s-au făcut că nu văd. bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic. Aaa! Ba da! S-au mai desființat clase. S-au mai dat niște ordine care permit depășirea numărului de copii la clasă.
Dacă aceste angajări s-ar fi făcut din timp, atunci haosul primelor zile de școală nu ar fi existat.
Dacă s-ar fi căutat soluții pentru suplimentarea spațiilor școlare nu am mai fi avut aglomerarea de acum din clase.
Dacă nu ar fi existat aglomerarea, nu am fi fost nevoiți să ținem atâtea ore copiii și profesorii cu măști.
Cineva îmi spunea că nu este drept să arunc vina doar pe acest guvern. Nici nu fac asta. Mereu am spus că sunt derapaje care se mențin de 30 de ani.
Dar…vorba unui clasic în viață…ghinion!!

Dorințe de profesor

Dacă îți place la guvernare pe vremuri bune, să îți placă și în vremuri grele. Ca în căsnicie…la bine și la rău.
Aș fi vrut la primarii în funcție să renunțe la borduri, statui, asfaltări utile sau inutile și să înțeleagă că prioritatea priorităților este școala, siguranța copiilor și a profesorilor.
O școală în siguranță ar fi asigurat prezența părinților în economia aflată acum în cădere liberă.
Nu sunt medic, nu sunt polițist, nu sunt agent de pază, nu sunt curierul OMS-ului… Sunt educatoare, sunt învățătoare, sunt profesor…
Menirea mea este să educ copiii în spiritul valorilor umane valabile de mii de ani, indiferent de molime și pandemii.
Menirea mea este să educ copiii pentru viața socială, să le dezvolt spiritul de observație, independența și încrederea în sine.
Menirea mea este să îi încurajez să gândească liber, să își susțină ideile cu argumente, să accepte când nu au dreptate, să fie oameni.
„De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.”
                                                                 Constantin Noica
Distribuie acest articol Oficial Media
Share