Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ROMÂNIA schimbă regulile-prioritară este viața … vom rezista și acum, UNIȚI CA UNUL

Prioritatea noastră este viaţa românilor. Împreună am rezistat prin războaie, cutremure şi dictatură.  Vom rezista şi acum, uniţi ca unul. Dumnezeu să binecuvânteze România!” 

Din 22 martie 2020  în România se schimbă regulile . Scenariul sumbru care se anunța  în urmă cu câteva zile, a devenit  acum realitate. Totul s-a impus datorită comportamentului românilor, care au ignorat  cerințele autorităților. Dar,  mai  importante au fost ieșirile în aer liber, la grătare, bairamurile și distracțiile în parcuri.

 Și,  drept urmare,  aseară, ministrul de Interne Marcel Vela, secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu au prezentat ordonanța militară, prin care se recomandă, ca persoanele care ies din case, să o facă doar cu un motov întemeiat și în anumite condiții.  Acest lucru a fost necesar pentru a proteja viața românilor, care este acum prioritatea  ZERO,  guvernului. Iar măsura s-a luat pentru a se evita explozia epidemiei de COVID 19 în rândul românilor, pentru a nu ajunge să ne confuntăm prin situația grea prin care trece acum Italia sau Spania . Deja, de aseară,după apatriția ordonanței militare, Jandarmeria  și Poliția au ieșit cu mesaje publice pe stradă și s-au transmis mesaje prin sistemul RO ALERT…Stați în CASE, REPECTAȚI ORDINELE DATE DE AUTORITĂȚI!

Până în prezent nu s-au înregistrat decese din cauza COVID 19, în țara noastră, iar măsura a fost una extremă, dar, a fost dată întocmai  pentru protecția românilor.

În cazul deplasării în timpul zilei, autoritățile fac “recomandări”, iar în cazul deplasărilor făcute noaptea situația se complică circulația “este permisă” în anumite condiții, apare obligația legitimării și a prezentării unei declaratții pe propria răspundere. Măsurile se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22:00, ora României.
În primul rând, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea mîsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
“Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună”, se arată în ordonanța militară.

Ordonanța stabilește ca în intervalul orar 06:00 – 22:00, “se recomandă” ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodariei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) Deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasare între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânata sau desfășurată de la distanță;
b) Deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și  animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță,
d) Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însotirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces  al unui membru de familie;
e) Deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individualp a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
În intervalul orar 22:00 – 06:00, circulatia persoanelor în afara locuinței/gospodăriei “este permisa” numai pentru motivele prevăzute în timpul zilei. În timpul noptți, apare obligația legitimării și a prezentării unei legitimații de serviciu, a unei adeverințe eliberată de angajator sau a unei declarații pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autoritătțlor abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere,” se arata în ordonanță.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că persoanele carantinate care părăsesc fără acordul autorităţilor locul în care au fost plasate vor fi carantinate din nou, sub pază, pentru încă o perioadă de 14 zile.

A trebuit să luăm o decizie cu privire la mulţi cetăţeni care, din păcate, nu respectă regulile impuse pentru izolare sau carantinare. Ne aşteptam să fie mai multă responsabilitate şi mai multă implicare faţă de toţi ceilalţi concetăţeni şi faţă de cei dragi şi de propriile familii”, a spus Vela, în declaraţia de presă susţinută sâmbătă la sediul MAI.

Totodată persoanele vârstnice vor fi obligate să stea în case, iar administrațiile locale să-i ia in evidență și să le asigure sprijin.

”Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, şi să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor. (…) Evidenţele se actualizează şi se raportează săptămânal la centrul judeţean/ al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei”, mai  prevede ordonanţa.
Conform acesteia, comitetele locale, judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă identifică modalităţi de sprijin pentru persoanele de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor.

Dragi români, ne confruntăm, cu una dintre cele mai mari crize din ultimii ani. Dar,  rezolvarea se află la noi. Este în puterea noastră să găsim resursele, acum, poate mai mult ca niciodată, să arătăm forţa pe care acest popor a avut-o dintotdeauna. Absenţa celor dragi este dureroasă, dar pierderea lor poate fi tragică. Rămâneţi în case! Limitaţi-vă întâlnirile şi respectaţi regulile. Prioritatea noastră, a Guvernului, a factorilor responsabili este viaţa românilor. Împreună am rezistat prin războaie, cutremure şi dictatură. Vom rezista şi acum, uniţi ca unul. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a conchis la final,  ministrul de interne.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share