Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ROMÂNIA trebuie să-și dezvolte politica energetică în contextul schimbărilor pe plan european și internațional

6 august-omagiu adus minerilor eroi  la Lupeni

Ca în fiecare an, administraţia publică locală din municipiul Lupeni nu şi-a uitat înaintaşii şi pe cei care au făurit istoria mineritului în  România. Alături de gazde, au participat lideri politici importanți la nivel național: europarlamentarul Gheorghe Falcă, senatori și deputați, primari, lideri de sindicat, etc.

 

 

 

Pentru a comemora cei  90  de ani de la masacrul minerilor din 1929  şi de la luptele pentru dreptate socială din 1977, în incinta E.M. Lupeni, la Uzina Electrică a avut loc ceremonialul de depunere de coroane de flori din partea instituţiilor economice, a partidelor politice, a organizaţiilor sindicale, etc.  Manifestarea a început când sunetul sirenei a răzbit în eter, sugrumată sub povara anilor şi a greutăţilor care au trecut de-a lungul anilor peste trupurile şi peste tot ceea ce a făcut parte acum,  din mineritul Văii Jiului. A fost poate, ca un ultim strigăt de salvare… pentru că, vin vremuri şi mai grele peste exploatarea minieră lupeneană. Dacă nu se vor lua decizii la nivel înalt pentru salvarea mineritului, exploatatea Lupeni va deveni istorie.

Şi , este păcat de cei peste 180 de ani de istorie a mineritului în această zonă, care au contribuit la făurirea ţării moderne să dispară, pentru că, aici peste 200.000 de locuitori şi-au împlinit destinele, rupându-şi rădăcinile din mai multe locuri ale ţării.

Pentru că,  Valea Jiului este un amalgam de naţii, tradiţii şi obiceuri diferite, dar, care se încadrează cu succes în peisajul cotidian al localităţilor care s-au dezvoltat, pe ramura mineritului.

Pe fondul sonor al „Imnului Minerului” au depuse coroane de flori .

În premieră,la evenimente au participat și  reprezentanții PRO ROMÂNIEI, în fruntea cărora s-au aflat liderii județeni:  Emil Ioan  Rîsteiu, Nicolae  Marius Sanfirisca, Nicu Ivanuș, Mariana Ghioc, Marian Coltescu și alții.

În întâlnirile pe care le-am avut la Petroșani cu alegătorii, minerii și pensionarii mineri au venit să ne ceară sprijinul  și cel mai important este că trebuie să li se respecte drepturile legale câștigate. Zona Văii Jiului este una strategică la nivel național.

   „Pentru istoria municipiului Lupeni, pentru istoria Văii Jiului, dar şi pentru industria ţării noastre,   6 august rămâne o zi importantă, pentru că, cele mai mari evenimente din industria minieră s-au petrecut la Lupeni, pentru că, minerii și-au cerut drepturile. Ceea ce este trist este faptul că, acum, se pune problema existenţei însuşi a mineritului. Am ajuns să importăm curent și închidem mine. Astăzi trebuie să îi comemorăm pe cei care au luptat pentru ca exploatările miniere să funcţioneze, trebuie să îi comemorăm pe cei care s-au jertfit pentru drepturile lor în 1929 şi au declanşat greva din 1977.

În întâlnirile pe care le-am avut la Petroșani cu alegătorii, minerii și pensionarii mineri au venit să ne ceară sprijinul  și cel mai important este că trebuie să li se respecte drepturile legale câștigate. Eu cred că trecem şi peste aceste momente şi trebuie să facem în aşa fel încât, cei care conduc destinele mineritului, cei care reprezintă oamenii,  să facă în aşa fel încât, oamenii care lucrează în industria minieră să aibă o şansă de a mai exista un 6 august şi în viitor”, a  ținut să ne declare deputatul Sorin Petru  Marica.

”Ceea ce se întâmplă cu mineritul ţării, din Valea Jiului şi din Gorj în energie, este un pericol uriaş pentru România.

Iată că, după şase luni de când am plecat de la guvernare, se întâmplă, pas cu pas, exact ceea ce mi s-a cerut în 2012 şi anume, insolvenţa sau falimentul CEH şi urmează cea de la CEO, importul de energie din alte ţări, locuri de muncă care vor dispărea şi o zonă care va depinde de alţii. Repet, acestea sunt lucruri rele pentru România”  spunea în 2016, la Lupeni  fostul  premier Victor Ponta.

Iar previziunile acestuia s-au adeverit. ” Am venit de multe ori în Valea Jiului și în special, la Lupeni unde am prieteni dragi. Le doresc tuturor sănătate, tradiționalul NOROC BUN și mă bucur pentru reușita colegului senator Cristian Resmeriță pentru adoptarea legii privind stagiile de cotizare și grupele de muncă și ne dorim cu toții ca mineritul să continue. Am făcut tot ceea ce a fost posibil,  pentru a ajuta mineritul și Valea Jiului, am vorbit cu cei de la Comisia Europeană , cu ajutorul comisarului european Corina Crețu s-au adus fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților locale. În ceea ce privește sectorul energetic,  țara noastră are nevoie de o actualizare a proiecţiilor de dezvoltare pe termen mediu şi  lung. Trebuie să răspundem noilor provocări din energie şi este nevoie de acest demers pentru a putea fructifica noile oportunităţi apărute în contextul avansului tehnologic” a ținut să ne declare președintele PRO ROMÂNIA și fostul premier, Victor Ponta. Conform PRO România, teme precum eficienţa energică şi creşterea economică, dar şi finanţarea şi digitalizarea în energie ocupă un loc important pe agenda publică a ţării.„Într-un context din ce în ce mai globalizat, ţara noastră trebuie să îşi dezvolte politica energetică în contextul schimbărilor pe plan european şi internaţional. Astfel, priorităţile energetice trebuie elaborate în scopul îndeplinirii obiectivelor Uniunii energetice ale UE. (…). România trebuie să aibă în vedere câteva elemente strategice cheie pentru asigurarea obiectivelor stabilite la nivel internaţional”.

.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share