25/10/2020

Salonul Industriei Ușoare, în toamna lui 2020

În perioada 21  – 25 octombrie 2020, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș va găzdui ediția de toamnă a SALONULUI INDUSTRIEI UȘOARE, manifestare expozițională tradițională organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 25 de ani.  Manifestarea reunește expozanți din întreaga țară, în special producători, care vor expune spre vânzare o gamă largă de articole de sezon: îmbrăcăminte, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie, accesorii, articole de pielărie și blănărie, produse cosmetice și naturiste, parfumuri, bijuterii din aur şi argint, gablonţuri etc., la preţuri accesibile pentru toate categoriile de cumpărători.

Ca la toate edițiile, Târgul de produse tradiţionale din exteriorul CRAFT va întâmpina vizitatorii cu dulciuri de casă, mezeluri, produse apicole, articole de artizanat.

Expoziţia este deschisă de miercuri până sâmbătă, între orele 1000 – 2000, iar duminică, între orele 1000 – 1800.

Intrarea este liberă

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share