Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Scenariu: prelungirea stării de urgență și după data de 15 mai

 

801 decese…. noi focare de infecție….

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă afirmă că „situaţia rămâne în continuare riscantă” în ceea ce priveşte evoluţia epidemiei de coronavirus în România, iar în acest context autorităţile iau în calcul mai multe scenarii, între care inclusiv cel privind prelungirea stării de urgenţă şi după data de 15 mai.

„Există toate scenariile pe masă.Există inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgenţă, există scenariul modificării acestei situaţii şi declarării stării de alertă care să permită autorităţilor adoptarea unor măsuri restrictive în continuare, de o amploare mai mică, aşa cum există posibilitatea renunţării la situaţia de urgenţă şi de a derula o campanie de informare amplă la nivelul populaţiei astfel încât gradul de conformare la recomandările autorităţilor să fie în continuare unul foarte ridicat”  a declarat Ionel Dancă.

Pe durata stării de asediu și a stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției.

Rămâne de văzut și care va fi atitudinea președintelul după întâlnirea de azi cu reprezentanții guvernului

vom reveni…

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share