30/11/2020

Schitul din Pleșa- RETEZAT mai aproape de CER

Dumnezeu ne-a binecuvântat în această lume ca să-i admirăm creaţiile Sale. Printre acestea se regăsesc şi munţii Retezat, locul unde se aventurează doar cei experimentaţi şi cei care doresc să cunoască acest paradis al naturii. Identificat ca şi Kogaion, muntele sfânt al dacilor, acesta a ajuns să devină un loc unic în ţara noastră, odată cu ridicarea shitului din Dâlma Mare- Pleșa,  de către părintele Irineu, unul dintre duhovnicii ţării, care, mâhnit de ceea ce se întâmplă în această lume şi-a căutat liniştea în mijlocul pustietăţii montane, alături de sălbăticiunile pădurii.

A început construcţia schitului în urmă cu câţiva ani şi l-a ajutat în munca aceasta sisifică, animalul binecuvântat de Dumnezeu, un măgăruş, care, nu de multe ori, i-a fost şi tovarăş în lungile nopţi şi grele de iarnă.

Dar și unii oameni buni care au răspuns cerințelor Părintelui Irineu.

Anii au trecut şi acum, se învrednicesc pe lângă părinte, încă cinci surori,  care se ocupă de rânduieliele bisericeşti, se gospodăresc singure şi încearcă, prin tot ceea ce le stă în putinţă să facă voia Domnului. Iar numărul măgărușilor a crescut.  Cum nu mai urcasem de ani buni la schit, am purces împreună cu buna mea verișoară,  pe drumul anevoios care duce spre schit. Furia apelor a rupt drumul turistic ce duce sus în munte, dar chemarea de a-l revedea pe părinte a fost mult mai puternică.

După patru kilometri de mers pe jos, prin zone greu accesibile am ajuns şi la schit, aproape de miezul zilei. Pe drum am rămas impresionate de micile troiţe ridicate de cei care slujesc acolo, în memoria celor trecuţi în lumea celor drepţi.

Părintele sfinţea în altar darurile care se aduc în faţa credincioşilor. L-am recunoscut după barba albă şi după blândeţea ochilor săi albaştri. Lumina din candela aprinsă în faţa icoanei aurite a Maicii Domnului şi ale candelabrului, întregeau atmosfera de sărbătoare. Am rămas impresionată de pictura de pe pereţii schitului şi de paraclisul sculptat în întregime de părintele Irineu.

După miruire, părintele m-a luat în braţe şi urechindu-mă ca un părinte mi-a zis: „Draga mea Angella, să nu te mai recunosc.  Ce vânt te aduce în pustietatea asta?”.

I-am spus părintelui că mi-a fost dor să-l revăd şi să-i ascult predicile pline de învăţătură. Am depănat apoi amintiri despre cum a reuşit să termine construcţia schitului, întâmplări din pelerinajul pe care l-a făcut în Ţara Sfântă, greutăţile prin care a trecut ca să adune banii pentru plata picturii din interiorul schitului, care rivalizează cu a marilor catedrale din ţară.

„Nu mi-a fost ușor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut peste toate„ , a spus cu lacrimi în ochi părintele. În mica bucătărioară, surorile ne-au primit cu zâmbetul pe buze şi mi-au spus şi ele de nevoile schitului. Sora Ioana a spus că oricine este binevenit la schit,  ca să dea o mână de ajutor pentru muncile zilnice. Și pentru prima dată, am pus mâna pe o furcă și o greblă și am ajutat la strânsul fânului abia cosit, extrem de necesar pe timp de iarnă. Iar acolo, sus în munte, iarna ține cinci luni.

După munca de la câmp și în răsttimul rămas, m-am jucat cu Ursul și Nero, doi câini vrednici, adevărații protectori ai schitului. Ursul, un câine mare ciobănesc, a scăpat-o pe una dintre măicuțe chiar din gheara ursului.

Plecase să ia apă de la izvor, pentru că marea problemă de la schit este lipsa apei. Și a simțit laba ursului pe spate, dar, vitejia câinelui a fost mult mai mare ursul. Iar acolo, sus la schit animalele pădurii vizitează des mica grădină a schitului. Sus pe creste trăiesc caprele negre, oricând poți vedea mistreți, râși și lupi. Iar urmele sunt vizibile.

„Cum noi suntem ocupate cu slujbele care le ţinem în biserică, aşa cum ţine orânduiala noastră, orice ajutor este binevenit”. Şi cum au fost de la bun început bucuroşi de oaspeţi, că cineva le-a trecut pragul schitului şi acestui loc binecuvântat de Dumnezeu, un adevărat Rai, ne-au spus că putem să înnoptăm acolo, că au şi cinci locuri de cazare.

Liniştea şi măreţia pădurii ce înconjoară schitul, altitudinea la care acesta a fost ridicat, peste 1500 metri, te face să te simţi mai aproape de cer, aproape de Dumnezeu, iar părintele este întotdeauna acel duhovnic în care poţi avea încredere şi de la care poţi primi sfaturi şi pilde folositoare în viaţa de zi cu zi. Felicitându-i încă o dată pentru cele realizate şi făcându-le promisunea de a reveni în curând, am hotărât să purcedem înapoi spre casă. Nu înainte de a ne da sfaturi duhovnicești, acum în această perioadă, a Postului Paștilor.

Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă de asemenea la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ţinere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea şi după-serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

„Postul Mare – este timpul așteptării Învierii Mântuitorului. Dar nu o simplă aşteptare, ci una de acţiune. Vom încerca să trecem cele patruzeci de zile împreună cu Hristos, să venim la mormântul lui Lazăr, cu Domnul să intrăm în Ierusalim, Îl vom asculta în Biserică, ne vom împărtăşi împreună cu apostolii la Cina cea de Taină, îl vom urma în ducerea Crucii spre Golgota, unde ne vom alătura suferinţei Maicii Domnului şi ucenicului iubit”, a ținut să ne transmită părintele stareț Irineu.

Iar cei care doresc să-și regăsească liniștea sufletească sunt așteptați alături, de noi, către Shitul din Pleșa, locul binecuvântat și mai aproape de CER.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

            „

Distribuie acest articol Oficial Media
Share