28/02/2021

Școală de iarnă la Universitatea Politehnica Timișoara. Transfer de cunoaștere către tinerii cercetători

Universitatea Politehnica Timișoara, în calitate de coordonator al proiectului SIRAMM (Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing) a organizat, în data de 24 ianuarie 2021, deschiderea festivă a primei ediții a Școlii de iarnă „Trends on Additive Manufacturing for Engineering Applications”, programată a se desfășura în perioada 24 – 28 ianuarie 2021, la care participă peste 150 de studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și cercetători din 21 de țări, de pe 4 continente (Europa, Asia, America de Nord și America de Sud). Evenimentul s-a desfășurat în sistem hibrid, participanții din Timișoara fiind prezenți fizic la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, iar restul online.

În cadrul ceremoniei de deschidere au rostit alocuțiuni de bun venit rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, coordonatorul proiectului, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector, și decanul Facultății de Mecanică a UPT, conf.univ.dr.ing. Virgil Stoica.

Lectori ai proiectului sunt cercetători cu reputație internațională în domeniul fabricării aditive, oboselii, integrității și durabilității structurilor din țările partenere în proiect: România, Italia, Norvegia, Serbia și Republica Cehă. În cadrul Școlii de iarnă, aceștia au transmis cunoștințele lor către cercetătorii aflați la început de carieră, pentru a crește competențele acestora în domeniile menționate, transferul de cunoaștere de la cercetătorii experimentați și cu recunoaștere internațională către colegii lor mai tineri, aflați la început de drum, fiind, de altfel, scopul întregului proiect SIRAMM.

În cadrul acestuia mai sunt cuprinse mobilități ale cadrelor didactice și doctoranzilor, organizarea școlilor de vară/iarnă, workshop-uri, seminarii pentru studenți și companii, precum și două conferințe internaționale.

Școala de iarnă a avut programate cursuri, activități practice, laboratoare, iar la final, un examen de absolvire.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share