27/10/2020

Școala ”Tudor Vladimirescu” din Târgoviște va intra în reabilitare și modernizare

Primăria Târgoviște continuă lucrările la infrastructură educațională. În acest sens, o nouă unitate de învățământ, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” va intra în programul de extindere, reabilitare, modernizare și echipare cu bani alocați de la Uniunea Europeană.

Licitația pentru realizarea lucrărilor va fi demarată în maxim 45 de zile, iar durata de execuție poate ajunge până la 24 de luni. De asemenea și Școala nr. 10 ”Radu cel Mare” și Școala Nr.1 ”Vasile Cârlova” urmează să intre în programul de reabilitare.

Mai multe detalii despre lucrările care se vor realiza în perioada următoare la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” , a oferit astăzi primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan:

”Alaturi de lucrarile substantiale de modernizare si extindere care se deruleaza la scolile “Mihai Viteazul” si “Matei Basarab”, iata ca si Scoala Gimnaziala “Tudor Vladimirescu” va face obiectul unei ample investitii.

Astfel, in cadrul unui proiect in valoare totala de 22.487.266, 06 lei (inclusiv TVA), se doreste realizarea urmatoarelor interventii:

  • REABILITAREA INTEGRALA A CORPULUI PRINCIPAL DE CLĂDIRE (Inlocuire tamplarie; Refacerea instalatiei electrice; Inlocuirea retelei de apa si dotarea cu hidranti; Anvelopare; Finisaje interioare si exterioare; Modernizare grupuri sanitare; Instalarea unui sistem de supraveghere video; Instalarea unui sistem de comunicare audio;).
  •  REABILITAREA SALII DE SPORT (Supraetajarea corpului existent in vederea amenajarii unei sali de gimnastica; Anvelopare; Inlocuire tamplarie;)
  • SALA DE FESTIVITATI SI CORP ADMINISTRATIV (in prelungirea cladirii scolii, separat printr-un rost de dilatatie, se va construi un imobil format din doua corpuri dreptunghiulare – corpul salii de festivitati, avand 610 locuri si corpul administrativ);
  • AMENAJAREA CURŢII ŞI A BAZEI SPORTIVE (asfaltare; amenajarea a două terenuri de baschet; amenajare peisagistică; construire teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă şi tribună; pistă atletism din tartan, groapa de nisip; teren de badminton.
  • Unitatea de invatamant va beneficia si de mobilier, dotari de laborator, dotari cabinet stomatologic, dotari sala de mese, dotari sala de sport, dotari cabinete scolare, dotari sala de festivitati.
  •  Lucrarile sunt finantate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, Axa Prioritara 10, “Imbunatatirea Infrastructurii Educationale”, iar durata de executie este de cel mult 24 de luni.”

Imagini din conferința de presă:

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share