23/10/2020

Şi pompierii îşi pictează viaţa la propriu

Andrei Moga a organizat vernisajul celei de-a treia expoziţii personale  în cadrul  Bastionului Theresia Timişoara, lângă Cafe de Paris, la bastART Gallery. Unde a expus pe simezele galeriei  40 de lucrări în ulei pe pânză.

Picturile lui Andrei Moga sunt prezentate într-o nouă abordare şi reprezintă ultimii trei ani de muncă ai artistului plastic: „Este a treia expoziţie personală de anvergură. Aici sunt expuse lucrări ce prezintă o simbioză între ce eram înainte de facultate şi ce am devenit spiritual şi artistic după facultate. Tind spre un stil propriu. Dintre temele găsite aici amintesc istoria, religia, dar şi din lumea pompierilor. De 10 ani activez ca pompier, de aceea şi modul de abordare artistică al picturilor este influenţat de lumea pompierilor. Tehnica este pe pânză în ulei, iar tablourile sunt de diferite mărimi. Vreau să mai spun că la drum am pornit ca un peisagist, am şi fost ucenic la o familie de pictori peisagişti, pictând natură statică. Cam de 16 ani pictez. După ce am absolvit Facultatea de Arte plastice din cadrul Universităţii de Vest am trecut la o nouă abordare picturală”, a spus Moga.

Prima expoziţie personală a avut loc la Cercul Militar din Oradea – pictură şi grafică în1988.

Andrei Moga a  urmat cursurile Şcolii Populare de Arte Plastice Oradea între anii 2000-2001. A avut numeroase expoziţii comune cu membrii Asociaţiei în Oradea şi Băile Felix (1998-2002); este membru al Şcolii de Caricatură Ştefan Popa Popas (2003-2004) şi  membru al Asociaţiei Romul Ladea Timiş (2012).

La Timişoara a mai avut o expoziţie personală la Galeria Pro Armia , în septembrie 2012, apoi o expoziţie comună alături de Asociatia Artiştilor Plastici ROMUL LADEA, tot la Galeria ProArmia, în mai 2013 şi o expoziţie comună alături de Asociaţia Artiştilor Plastici ROMUL LADEA, la  Sala Lira a Casei de Cultură, în septembrie 2013. De asemenea, a mai avut o expoziţie personală de Ziua Pompierilor, la sediul ISU Banat, în septembrie 2014, o expoziţie personală la sediul Aquatim, în octombrie 2014, şi o expoziţie comună Romul Ladea la Casa Tineretului, în 18 ianuarie 2015.

A făcut şi donaţie către Asociaţia Oncohelp cu prilejul deschiderii Centrului oncologic Oncohelp (2015). De asemenea, a participat la Salonul Artelor Vizuale – Muzeul Baroc Timiş Ediţia a 85-a  (12 decembrie 2015 – 15 ianuarie 2016).

O altă expoziţie personală a organizat la Centrul oncologic Amethyst Radiotherapy Center, Cluj Napoca (15.11.15-15.04.16), urmată de expoziţia comună la Salonul de Arte Plastice 2015 (Casă de Cultură Galeria ProArmia Timişoara – 23 ianuarie 2016), de expoziţie comună Atelier 206 –Galeria Pygmalion Timişoara (28 ianuarie 2016) şi de expoziţie comună Atelier 206 –Bastion Terezia Timişoara (24 martie 2016).
Are în plan deschiderea unei şcoali de vară, un after-scool la care poate participa oricine doreşte, indiferent de vârstă.
Artistul Andrei Moga este născut pe 12.08.1985 în Beiuş, judeţul Bihor, România,  unde a şi copilărit, iar mai târziu a absolvit Liceul de Arte Plastice Oradea. Urmează cursurile Universităţii de Ştiinţe Agricole Banat secţia Arhitectură Peisajului, şi ale Universităţii de Vest Arte Plastice secţia Pictură. A mai absolvit Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Drept, Universitatea de Vest – Studii masterale în Drept Penal şi Criminalistică.

Desenul şi  pictură în ulei pe pânză le are în sânge de la vârstă de 13 ani: natură statică, peisaje, tematică mitologică şi istorică, lucrări abstracte sau reproduceri mari artişti.

Se simte atras de Pictură rusească (ex. Ivan Aivazovski), dar şi de marii revoluţionari în artă că Francisco de Goya sau clar-obscurul lui Caravaggio.
Pe lângă pictură din viaţă lui Andrei Moga mai este şi meseria de  pompier militar în cadrul ISU Banat Timişoara

Stejărel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share