Silviu N. Dragomir. Un fel de necrolog

După decesul regretatului Silviu N. Dragomir, la solicitarea familiei, dar și îndeplinind o datorie de suflet, am încercat să-i fac o pagină Wikipedia. M-a ajutat un prieten, că nu știu eu de-astea. Dar n-a fost să fie; s-au împotrivit inițial (ro)boții, apoi un înfierbântat moderator progresist. Motivul invocat? Ar fi irelevant și că s-ar autopromova (un om mort și prin absurd, în folosul cui?). Motivul real? Nu corespundea ideologic (fiind fost deținut politic) și avea anturaje neconforme (coautor împreună cu pesedistul Codrin Ștefănescu a mai multor volume cu tematică… cartofilă).

Nu putem fi decât mirați de relevanța în modernitate a considerațiilor lui Mircea Eliade vis-a-vis de Enciclopiedia Franceză, de rolul ei ideologic, formator și modelator, pe scurt un instrument politic mascat într-o formă de cunoașerre populară.

Cât de ”irelevant” a fost acest pionier al megalitologiei autohtone, decideți singuri:

Silviu N. Dragomir (n. 4.10.1930, Roman – d. 21.11.2022, București) a fost un publicist, cercetător și colecționar, având contribuții în filatelie, cartofilie, istorie, enigmistică, megalitologie și dacistică.

Viața

S-a născut în 4 octombrie 1930 la Roman, ca fiu al marelui colecționar ing. Kiriac Dragomir (1910-1999), ”cel mai mare filatelist al nostru, cunoscut și sub apelativul de Patriarhul filateliei românești”¹.  De la tatăl său avea să moștenească pasiunea pentru efecte poștale.

A urmat școala primară în Roman, la liceul teoretic ”Roman Vodă” (primele șapte clase), după care – din cauza convingerilor sale politice – a fost întemnițat un an și jumătate – minor fiind a cunoscut penitenciarele Roman, Văcărești și Târgușor -, terminând studiile medii la Liceul ”Dimitrie Cantemir” și studiile superioare la ”Institutul Politehnic din București”. A lucrat până la pensionare în cadrul IPROMET, institut de proiectări în metalurgie.

Printre altele a fost președinte al Societății Cultural-Științifice ”Getica”.

Activitate publicistică

La începutul anilor ’60 a propus publicarea unei monografii a orașului natal, Roman, lucrare respinsă datorită trecutului de deținut politic. Până în 1989 a publicat doar articole separate în periodice de importanță redusă (ziare, reviste culturale, almanahuri).

A fost unul dintre pionierii și popularizatorii autohtoni ai ”sculpturilor megalitice”, stânci cu forme antropo- și zoomorfe răspândite în munții României și despre care se susține, mai mult sau mai puțin întemeiat, că ar avea o origine antropică. ”Megaliți și nu numai” (ediție manufacturieră, 1985) ”a fost prima lucrare generalistă și de sine stătătoare despre megaliții și microliții din România -, având astfel și o valoare istorică de pionierat”².

După 1990, a fost angajat redactor la ziarele Dreptatea (≈200 articole), România (≈10), Dracula (≈30), Cotidianul (≈), România liberă (≈200) iar apoi a devenit analist politic la Luceafărul Românesc din Montreal (≈100 de articole).

Ecouri și critică

”S-ar zice că în dl. Silviu N. Dragomir o severă cerință a științificei precizii luptă eroic cu un zburdalnic, imprevizibil joc al imaginației cu schimbătoare victorii și anotimpuri, de unde ispititoarca concluzie că anume de o asemenea manieră conviețuind, contrare tendințe construiesc un eu complex. Așa sau altfel, o vie curiozitate caracterizează starea cercetătorului, între ce este solid, palpabil, ne mișcat sub priviri și ascunsul din partea de umbră. Precum îi și zicea Hamlet confidentului său: «Se-ntâmplă în lumea aceasta Horațio, lucruri la care nu se gândesc filosofii»”³. Barbu Cioculescu

”Un asemenea poet, simțitor la miracole, gata să arate locul unde a rămas pecetea acestora și temeiul lor este domnul Silviu N. Dragomir. neobosit călător pe drumurile țării, îndrăgostit de istorie și iscoditor de adevăruri ascunse, nebănuite, uitate și câteodată respinse, dacă nu chiar puse sub semnul îndoielii de către istorici… A da contur și relief cu precădere acelor imagini pe care timpul trudește să le șteargă, iar civilizația să le distrugă, în marșul ei nivelator, înseamnă a-ți asuma un risc pe care scriitorul nu l-a ocolit. De aceea și-a și prezentat demonstrațiile însoțite de o bogată bază ilustrativă, cu unele documente unicat, dacă nu foarte rare”⁴. Barbu Cioculescu

 ”Cercetător și scriitor prolific, Silviu N. Dragomir aparține «vechii gărzi» care s-a ocupat de misterele, tainele și enigmele României. Deloc întâmplător, trei dintre cărțile sale poartă chiar aceste titluri. Mulți ani, cartea de față a circulat în mediul restrâns al «cunoscătorilor»”⁵. – Gen. Bg. (r) Dr. Emil Străinu

”Primul romașcan care a cuprins într-o lucrare imagini despre Roman a fost Silviu N. Dragomir – «Ținutul Roman, în iconografia vremii», apărută în 2004-, un mare colecționar al țării” (aici).

Publicistică

Megaliți & microliți (1985 – samizdat; ed. II, CID, București, 2018); Hipnotism și spiritism (traducere și adaptare din Cesare Lombroso Enmar, București, 1998); Enigme în jurul nostru (Enmar, 1998); Mistere (Enmar, 1998); Taine (Enmar,1999); Marea eclipsă (Enmar, 1999); Incursiuni în paranormal (Enmar, 2000; ed. II, 2013); Monografia mărcilor poștale românești vol. I Mărcile ”cap de bour” (Kiriac Dragomir, Silviu N., Federația Filatelică Română, București, 2008); Controverse (Enmar, 2001); Românii din jurul României (coautor, 2002 sau 3); Ținutul Roman în iconografia vremii (2004); Amintiri din ”Piața Universității” (Enmar, 2005); Țăranul român în cărți poștale ilustrate (Codrin Ștefanescu, Silviu N. Dragomir, Arvin Press, București, 2006); Familia Regală în vechi cărți poștale ilustrate (Codrin Ștefanescu, Silviu N. Dragomir, Arvin Press, 2007); Istorii neelucidate (Lucman, București, 2007); Un București mai puțin cunoscut (Lucman, 2008); Istoria filateliei românești (4 vol. manufacturiere, 2008); Alte istorii neelucidate (Lucman, București, 2010); Istoria Cartofiliei Românești ( 2010); Draculea- istorii mai mult sau mai puțin elucidate (Lucman, București, 2010); București – Orașul de odinioară (2011); Mistere în jurul nostru (Lucman, 2012); Regina Maria (Rêves et réalités). Album (Blassco, București, 2013); Argonauții & Vikingii (Enmar, 2015); Ciudățenii din țara noastră (Blassco, 2016; ed. II, Nobiscum Deus, București, 2021); Istoria icoanelor (îngrijirea ediției după Melchisedec Ștefănescu; Blassco, 2017; ed. II, Nobiscum Deus, 2021).

Musceleanu Vlad-Ionut

Distribuie acest articol Oficial Media