02/12/2020

Sistemul sanitar hunedorean nu va mai putea prelua pacienți pentru ATI

Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a avut  la sediul Instituției Prefectului o întâlnire de urgență cu șefii secțiilor ATI de la spitalele suport COVID din județul Hunedoara. Prefectul județului le-a solicitat medicilor sprijin de specialitate pentru a fi găsite în maxim 24 de ore, soluții pentru creșterea numărului de locuri la secțiile de terapie intensivă pentru pacienții „COVID-19” care sunt în stare gravă.      Sistemul sanitar din județul Hunedoara se află în situația de a nu mai putea prelua pacienți pentru secțiile de terapie intensivă, toate cele 21 de paturi fiind ocupate.

În același timp, prefectul județului, Călin-Petru Marian, a făcut demersuri către Ministerul Sănătății și are asigurarea că extinderea numărului de paturi în saloanele „ATI – COVID” va fi asigurată cu aparatură și tehnică medicală necesară desfășurării actului medical. Personalul de specialitate va fi completat, atât cât se poate, prin colaborarea cu medici și asistente de la secțiile ATI existente în alte spitale din județ.

Prefectul județului Hunedoara apreciază solidaritatea de care dă dovadă personalul medical din spitalele hunedorene. Medicii și asistentele vor asigura linii de gardă și intervenție medicală pentru pacienții din unitățile sanitare unde este nevoie de specialiști ATI.

Totodată, prefectul face un apel și către primarii din județul Hunedoara. Într-o scrisoare adesată acestora, prefectul le cere să folosească toate pârghiile legale pentru stoparea numărului de persoane infectate.  

În județul Hunedoara numărul persoanelor bolnave de „COVID-19” este în creștere.

Locurile la terapie intensivă pentru pacienții aflați în stare gravă sunt ocupate în totalitate.

Locurile la terapie intensivă pentru pacienții aflați în stare gravă sunt ocupate în totalitate. Incidența la nivelul județului a ajuns la 3,18 la 1.000 locuitori iar numărul localităților cu un indice de peste 3 persoane pozitive raportate la 1.000 locuitori a ajuns la 141.

”Implicarea dumneavoastră în combaterea răspândirii infecției este foarte importantă.  Vă solicit să vă folosiți de toate prevederile legale pentru stoparea creșterii numărului de persoane infectate din localitatea dumneavoastră. Luați toate măsurile care se impun, dumneavoastră și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, astfel încât să fie respectate toate măsurile de prevenție luate de autorități. Informați populația despre situația reală existentă în fiecare localitate, în același timp cu conștientizarea locuitorilor față de pericolul infectării. Luați urgent măsurile care se impun, în funcție de situația din localitatea dumneavoastră.    Bazați-vă în orice moment pe sprijinul Instituției Prefectului, al  populației și al specialiștilor în domeniul medical. Trebuie să facem tot ce depinde de noi să salvăm viețile semenilor noștri!Împreună vom reuși să trecem peste această perioadă grea!” trasmite prefectul Călin Petru Marian.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share