Sultana din Răchitova - Oficial Media

Sultana din Răchitova. Povestea Stelei, fata dintr-un sat haţegan, care a devenit mama marelui sultan Mahomed –
Pe urmele presimţirii

Cocoţat pe un deal abrupt, deasupra podişului haţegan, vechiul turn medieval din satul Răchitova nu şi-a pierdut deloc semeţia istorică, cu ţinuta lui austeră, care taie, cu zimţii tociţi de secole ai ruinelor sale, franjuri dichisiţi, în norii de pe cer. M-am opintit adesea, în drumurile mele prin Ţara Haţegului, pe dealul cel înalt al Răchitovei. Vezi de acolo, de sus, întreg ţinutul, până la poalele Retezatului, vezi rânduiala ardelenească a satelor, baţi până spre cetăţile bătrânilor daci, spre Streiul cel plin de comori, către Sântămărie Orlea, către biserica de la Colţi şi Densuş! Minuni şi iarăşi minuni! Parcă simţeam că locul are ceva special, ceva dincolo de priveliştea lui liniştitoare şi blândă, simţeam că trebuie să existe în întinderile acelea ceva dincolo de realitate, dincolo de istoriile oficiale, ceva ce, poate, s-a pierdut odată cu scurgerea timpului, ceva de care nu-şi mai amintesc nici bătrânii, pe care îi tot iscodeam în căutare de poveşti neştiute. Cu vara stăpână pe cerul strălucitor precum smalţul, urc din nou spre Turnul Muşinilor din Răchitova, prin spatele curţilor bogate ale sătenilor. Urcuşul e anevoios, ca de obicei, dar de data asta, ceva îmi însufleţeşte paşii. Sipetul istoriei s-a deschis iarăşi în faţa mea. Nu urc dealul doar aşa, de dragul priveliştii, ci urc pe urmele unei fabuloase poveşti, scufundate complet în uitare, deşi ascunde în ea un scenariu fantastic: mama sultanului Mahomed Cuceritorul a fost o româncă frumoasă, furată de turci din Răchitova şi dusă la Istanbul!

Legenda domniţei din turn

Ce doar simţeam până mai ieri acum îmi e cât se poate de limpede: zeci şi zeci de cneji ardeleni, care mai viteji, încercaţi în lupte, care mai galanţi, ori bogaţi, de nu cuprindeai cu privirea pământurile stăpânite de ei, cu toţii au bătut, rând pe rând, la poarta Turnului Răchitovei. Nobili de Sălaş, viteji de Streisângeorgiu, cneji de Ruşor şi, mai cu seamă, mândrii cavaleri Cândeşti au bătut la porţile cetăţii Răchitovei, pentru a-i cere straşnicului cneaz Bolian, mâna Stelei, copila lui cea mică, despre care se spunea că întrecea soarele în frumuseţe. Doar că bătrânul cneaz Bolian, care deja îşi măritase fata cea mare, într-o nobilă familie românească, nu se grăbea deloc să-şi dea şi fata cea mică, care îi mai însenina anii senectuţii. Şi, la drept vorbind, nici fata nu se prea grăbea la măritiş – nu pentru că ar fi fost din cale afară de mofturoasă, ci pentru că visase că se va mărita după un mare prinţ, pe-un cal alb. Ştia că prinţul acela ciudat din vis îi este sortit, aşa că îi amăgea, cu îngăduinţa zâmbetului ei cald, pe toţi cei care se încumetau să urce dealul Turnului. Nu era zi lăsată de la Dumnezeu ca Stela să nu scruteze văzduhul în aşteptarea cavalerului gonind pe un cal alb. Şi nu era zi să nu-i bată vreun peţitor la poartă. Turnul ţeapăn al Muşinilor de la Răchitova avea, ce-i drept, faima unui turn greu de cucerit, dar nu mai greu ca inima domniţei Stela…

Frumoasa răpită

Numai că, într-o bună zi, în locul mirelui pe-un cal alb, la poalele turnului au sosit, câtă frunză şi iarbă, trupele de achingii ale sultanului, puse pe jaf şi stricăciuni, prin întreg Ardealul. “Se zice că cetatea ar fi rezistat fără probleme asaltului. Dar Stela, fata cneazului, află prin emisari că sultanul l-a capturat pe tatăl ei, pe bătrânul Bolian, şi că nu-i va cruţa viaţa decât dacă se închină şi ea. Cu inima pustiită de durere, Stela deschide poarta de necucerit a turnului Răchitovei…”, spune Dacian Muntean, pasionatul cercetător şi autor de legende din Ţara Haţegului. Şi uite aşa, domniţa cea vestită a Ardealului ia drumul pribegiei, împreună cu tatăl ei. Numai că, de îndată ce o întâlneşte, marele sultan Murad se îndrăgosteşte nebuneşte de Stela şi o ia de soţie, ridicând-o la rang de sultană, stăpână peste cel mai puternic imperiu al lumii. “Dar povestea e mai mult decât o simplă legendă!”, spune Dacian Muntean, şi mă cheamă să îmi arate o senzaţională scrisoare medievală descoperită, nu de mult, în Italia…

Senzaţionala scrisoare din arhivele Veneţiei

Sunt aproape 10 ani de atunci, dar istoricii stau şi acum blocaţi în faţa senzaţionalei informaţii peste care au dat. Un document descoperit la Biblioteca Nazionale “Marciana”, din Venezia, şi publicat, în 2008, de reputatul academician Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj, aduce în discuţie o spectaculoasă ipoteză despre legăturile de rudenie dintre nobilimea românească din Ardeal şi Înalta Poartă Otomană. Într-un mesaj diplomatic de cea mai mare urgenţă şi încredere, trimis Papei de la Roma, Regele Matia Corvinul afirma – nici mai mult, nici mai puţin! – că tatăl său, ilustrul cneaz român, Iancu de Hunedoara, şi duşmanul de moarte al acestuia, sultanul Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului (cu care s-a războit ani de zile pentru apărarea Europei, n.r.) ar fi fost veri primari, căci mamele lor erau surori! “Iancu de Hunedoara, văr cu Mahomed Cuceritorul?”, s-au întrebat specialiştii, uimiţi. Apoi au început să recitească, pe baza acestui document uluitor, tot ce ştiau despre relaţiile dintre cei doi mari lideri ai Evului Mediu. Poate că astfel se explicau formulele extrem de familiare din corespondenţa purtată de Matia Corvinul şi dinastia otomană; asta să fi fost explicaţia pentru care, la moartea lui Iancu, petrecută la capătul unor lupte crâncene, cu oştile turceşti, pe meterezele Belgradului, sultanul Mahomed a ţinut doliu şi post aspru, timp de o lună de zile, sub privirile suspicioase ale musulmanilor săi… Era strigător la cer, îl mâniai pe Allah, ca musulman, să plângi moartea unui “ghiaur”, darmite a unui duşman atât de înverşunat ca Iancu de Hunedoara, spaima Marelui Imperiu! Nimeni n-a înţeles atunci ce s-a petrecut, de fapt, cu Mahomed la moartea lui Iancu, iar lumea a fost încă şi mai surprinsă când, la capătul săptămânilor de doliu, sultanul a ţinut să dezvăluie lumii întregi mâhnirea ce-i cuprinsese sufletul: “Cu toate că a fost inamicul meu, m-am întristat la moartea lui Iancu de Hunedoara. Niciodată lumea nu a mai cunoscut un asemenea om!”.

Strămoşii Muşini ai lui Mahomed Cuceritorul

Informaţiile uluitoare din scrisoarea lui Matia Corvinul către înaltul pontif de la Roma, i-au activat pe cercetătorii clujeni. Iar strădania nu le-a fost degeaba. Pe la 1500, după moartea lui Mahomed, lupta pentru putere dintre fiii săi era pe viaţă şi pe moarte. Pentru a pune mâna pe imperiu, Djem, unul dintre fiii lui Mahomed, încearcă să-şi caute aliaţi creştini, dar devine victimă a unei uneltiri şi se trezeşte ostaticul unor cavaleri creştini în insula Rhodos. Aflând de întâmplare, regele Matia îi scrie numaidecât Papei, să-l elibereze şi să i-l trimită lui pe fiul sultanului, Djem.
“El cu mâna sa scrisu-mi-a ca să vină la mine, că el este cu mine prin drept de sânge unit, pentru că sora bunicii mele, care a fost răpită de turci, fu căsătorită cu bunicul lui, turcul din care, mai apoi, s-au zămislit el”, îi explica Regele Matia Corvinul, Papei, legăturile sale de rudenie cu tânărul Djem. În plină glorie pe tronul Regatului Maghiar, Matia Corvinul se lăuda în Europa cu descendenţa sa românească, care îl înrudea cu imperiul otoman!
“Dacă Regele Matia şi Djem erau veri de-ai doilea, taţii lor, Iancu de Hunedoara şi Mahomed erau veri primari, iar bunicile lor au fost surori, două fiice de cneaz de aici, din Ţara Haţegului”, continuă firul poveştii marele pasionat de istorie, Dacian Muntean. Tânărul cercetător haţegan desface o “hartă” pe care sunt desenate, cu caligrafie preţioasă, medievală, toate încrengăturile strămoşeşti ale marelui Iancu de Hunedoara. Pe ramura tatălui, Iancu vine din puternica familie a Costeştilor de la Mesteacăn. Pe ramura mamei, familia se trage din cnejii Muşini de la Răchitova, din inima Ţării Haţegului, ctitori ai minunatei biserici de la Densuş. Sunt documente care vorbesc despre doi fraţi, Stoian şi Bolian, stăpâni ai ţinuturilor Răchitovei şi ai turnului impresionant ale cărui ruine se văd şi azi, pe dealul ce străjuieşte satul. Din Muşinul Bolian se trage Elisabeta, mama lui Iancu de Hunedoara. Iar dacă dăm crezare scrisorii trimise de Matia Corvinul Papei, atunci sora bunicii Elisabeta trebuie să fi fost domniţa răpită de turci. Frumoasa Stela, din turnul Răchitovei.

“Şi-oi fi împărăteasă, şi-oi şedea la masă, unde-s de mătasă”

“În cercetările mele, am dat peste multe coincidenţe care dau putere legendei domniţei devenite soţie şi mamă de sultan”, spune Dacian Muntean. Şi nu e vorba doar de repere istorice care se potrivesc, ci şi de vechi colinde ale locului care confirmă legenda domniţei din turnul Răchitovei.
“Să fie o simplă coincidenţă că numele mamei lui Mahomed Cuceritorul, «Huma Hatun», înseamnă “Domniţa de pe culme” în limba otomană?”, întreabă Dacian. Deschide apoi o veche culegere de colinde haţegane din zona Răchitovei şi a Densuşului. Lumea le-a cam uitat acum, dar cărţile vechi de folclor nu mint! Îmi arată versurile unei colinde, la fel de parfumate ca o cronică medievală: “Eu că mi-am d-alesu/ Tânăr de-mpăratu/ Şi-oi fi împărăteasă/ Şi-oi şedea la masă/ Unde-s de mătasă”. Sau: “Dă-ne, fiico, cetăţearea/ Eu cetatea nu voi da-o/ Până voi că mi-ţi aduce/ Cel voinic rămas de-asară/ De-asară şi de-alaltă-sară/ D-în poartă lui Ţaligradu/ C-un păr galben retezatu/ C-un furcer însâncelnatu…”. “Pentru mine nu există dubii: colinda aceasta vorbeşte despre fata stăpânului cetăţii, care nu vrea să predea turnul emisarilor trimişi să ceară capitularea, până nu îi este adus tatăl, cneazul cu păr blond, căzut cu ceva vreme în urmă în faţa «Înaltei porţi», de la Constantinopol – “poarta lui Ţaligradu'”, rănit, probabil, şi schingiuit de duşmani. Nu poate fi vorba decât despre cetatea Răchitovei şi despre capitularea fetei cneazului Muşina, cu condiţia salvării tatălui său. Şi-apoi, mai e ceva, iar aici e vorba despre documente cât se poate de clare. Sultanul Murad chiar a avut o expediţie de pedepsire a Transilvaniei, în timpul căreia Cetatea Haţegului a fost cucerită, iar împrejurimile au fost prădate”, spune Dacian.

Între “mătăsuri”

“Multă pradă de război a luat cu sine Murad de prin părţile Transilvaniei, dar adevărata comoară era domniţa Stela. A înţeles asta de când a văzut-o, s-a îndrăgostit de ea şi i-a promis marea cu sarea, numai ca să-i devină soţie”. Stela s-a învoit, copleşită de farmecul seraiului şi de răsfăţurile nesfârşite ale marelui Murad. “Să fi fost chiar Murad, prinţul pe-un cal alb pe care-l visase?”, se întreba, de câte ori îşi vedea sultanul inspectându-şi trupele de ieniceri, călare pe frumosul său cal alb. Şi totuşi, în nopţile înmiresmate ale seraiului, cufundată între perne scumpe, “unde-i de mătasă”, domniţa Stela cădea adesea în visare biruită de dorul cel necuprins după turnul ei fermecat din Răchitova, după dealurile unduitoare, pline de păduri ale Haţegului.

Conform legendei, domniţa ardeleancă, pe care turcii o alintă “Huma Hatun”, îi dăruieşte sultanului Murad un fiu ce avea să stăpânească peste jumătate din lume: viitorul sultan Mahomed, Cuceritorul Constantinopolului, şi marele adversar al vărului său, Iancu de Hunedoara, în încercarea de a supune Semilunii întreg Occidentul. Din sursele otomane, despre mama Sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul ştim foarte puţine lucruri. E limpede că era o domniţă creştină şi că a devenit soţia lui Murad II, în jurul anului 1425, iar în anul 1432, la 29 martie, l-a născut pe Mahomed. Se pare că a locuit împreună cu fiul ei, conform tradiţiei turceşti, în primii ani, în seraiul Edirne, apoi în sageacul Amasya, până în 1499, când a murit. A fost mama sultanului între 1444 şi 1446, când, temporar, Mahomed, la vârsta fragedă de 12 ani, a preluat conducerea statului. Pe mormântul ei din grădina moscheii Muradye din Bursa, iubitul ei fiu, Mahomed, a scris: “Slavă lui Allah! Acest ilustru mormânt a fost ridicat de domnul nostru, măreţul Sultan, pentru mama sa decedată, regină între femei. Fie ca ţărâna mormântului ei să fie înmiresmată!”.

Mahomed, fiul Stelei: ciudăţeniile unui sultan

Sultanul Mahomed Cuceritorul, cel despre care regele Matia Corvinul ne spune că ar fi fost fiul domniţei din Ardeal, are o biografie foarte interesantă, care susţine prezumţia că ar fi fost crescut de o mamă creştină. A fost un sultan cu puţină aplecare spre Islam, fiind mustrat chiar de fiul său, Baiazid, pentru asta.
Marele pictor italian Gentile Bellini, care a pictat ani în şir la curtea marelui sultan, povestea că a descoperit cu mirare că în palat exista o cameră unde se afla un tablou al Fecioarei Maria, în faţa căruia ardea în permanenţă o candelă. Mahomed, fiul Stelei, avea şi o colecţie impresionantă de relicve creştine: cămaşa lui Iisus, un fragment din Sfânta Cruce, spini din Coroana lui Iisus, moaştele profetului Isaia, ale Sfântului Ioan Hrisostom, în total, 21 de relicve. Se mai spune că Bellini a pictat pentru Mahomed o iconiţă a Mariei pe lemn, copie după o icoană mai veche, ştearsă, pe care Mahomed o purta în permanenţă pe sub cămaşă şi despre care se crede că fusese a mamei sale…

Sursa: Formula As