30/07/2021

Tarife noi la apă și canalizare, de la 1 august

Tarifele Aquatim pentru serviciile prestate se vor majora, începând cu 1 august, în toată aria de operare. Astfel, tariful serviciului de alimentare cu apă va crește cu 50 de bani, ajungând la 3,99 lei/mc (fără TVA), iar cel al serviciului de canalizare va crește cu 54 de bani, adică 4,02 lei/mc (fără TVA). La aceste tarife se adaugă cota legală de TVA, în cuantum de 9% pentru fiecare serviciu.
Majorarea tarifelor reprezintă, în fapt, una din conditionalitățile impuse de Uniunea Europeană pentru derularea investițiilor finanțate prin Fondul de Coeziune și vine în contextul suplimentării fondului de investiții, acordat companiei, de la 180 milioane de Euro, la aproximativ 240 milioane de Euro. Avantajul accesării fondurilor europene este că 75% din banii destinați investițiilor sunt nerambursabili. Însă, odată cu creșterea valorii proiectului de investiții crește și valoarea cofinanțării din partea Aquatim. Strategia tarifară a companiei vizează ajustarea tarifelor în termeni reali, cât și cu inflația și se bazează pe o analiză economică cost-beneficiu realistă și pe obligativitatea recuperării tuturor costurilor de exploatare şi a constituirii surselor pentru cofinanţarea investiţiilor societății din fonduri europene.
Măsura este în conformitate cu prevederile din strategia de tarifare pentru serviciile de apă și de canalizare din Contractul de Delegare încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă-Canal Timiș și Aquatim SA și cu planul anual de evoluție al tarifelor pentru perioada 2018-2023, aprobat recent de ADI. De asemenea, tarifele au fost aprobate, în vederea aplicării, de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
După aplicarea majorării, Aquatim va avea, în continuare, unul din cele mai mici preţuri la apă din România, în topul național al tarifelor companiilor de profil.
În prezent, Aquatim are în derulare un amplu proiect de investiții, prin care judeţul Timiş va beneficia de 22 stații de tratare a apei, 483 km de conducte de alimentare cu apă, 6 stații de epurare, 412 km de rețele de canalizare, o linie de valorificare energetică a nămolului de epurare și un sistem SCADA regional, de control și monitorizare automată a proceselor.

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

Distribuie acest articol Oficial Media
Share