31/10/2020

Timişoara dă startul sezonului “Bucurie în Mișcare 2019!”

Primăria Timișoara susţine o serie de evenimente. Astfel, după câștigarea unei competiții la nivel național cu peste 32 de orașe concurente, dăm  startul seriei de evenimente “Bucurie în Mișcare” la Timișoara. Evenimentul este organizat de Asociația 11even, cu sprijinul Kaufland România. Vă așteptăm pe parcursul zilelor de 4 și 5 mai, cu mic cu mare în Parcul Copiilor, cu activități antrenante.

Sâmbătă se anunță mai multe momente cu Beatrice Olaru, câștigătoarea Exatlon România, dar și demonstrații interesante de dans sportiv și balet, zumba, kangoo, sport pe scaun (!), inițiere în mersul pe picioroange. Duminică, participanții vor învăța să-şi relaxeze mușchii cu Masaj Kiku și să se tonifice folosindu-se de propria greutate, se vor iniția în Bachata şi vor asista la demonstrații antrenante de tango, kick-box și aikido. Pe parcursul ambelor zile vor fi puse la dispoziția amatorilor de mișcare un panou de cățărare și spații amenajate pentru mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, schi pe asflat/iarbă, slow biking, circuit cu obstacole. Cei care se înscriu în competițiile selectate vor putea participa la tombola cu premii “Carnețelul de Mișcare”.

Bucurie în Mișcare oferă în premieră părinților și profesorilor posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 6 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat. Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.  Iată cum arată agenda celor două zile de festival:

Sâmbătă, 4 mai 2019

Program la scenă:

10.30 Warmup cu Beatrice Olaru, câștigătoarea Exatlon România 2018

11-12 Demonstrație dans sportiv – Club Sportiv Magnum Team

12-13 Antrenament de tonifiere pentru toate grupele musculare cu propria greutate – Fit Zone

13-14 Competiții Bucurie în Mișcare

14-15 Invitat special – Beatrice Olaru (antrenament family, sesiune discuții și autografe)

15-16 Street dance cu Roxana Pitur

16-17 Zumba alături de Edina Taurescu

17-18 Dans contemporan și balet – Școala de balet Denisse

18-20 Kangoo Power & Kangoo Dance cu Ildiko Marica – Kangoo Club România

Ateliere:

10-12 Pictură pe față – Anca Basarab

11-12 Sport pe scaun, Stretching, Relaxare, Masaj și Momentul motivațional de creștere a stării de spirit – atelier condus și susținut de multiplul campion mondial în sporturi extreme Cojocnean Ștefan-Iulian și No Limits Team

10-13 Jocurile prieteniei cu EnterGame Events

11-13 Circuite obstacole cu Beatrice Olaru

15-16 Atelier copii – figurine emoticoane din hârtie – CrisFest

16-18 Baloane modelabile și concursuri cu Ramona, animatoare petreceri copii Timișoara

16-20 Curs prim ajutor – Salvo

16-21 Inițiere în mersul pe picioroange moderne pentru copii și adulți – atelier condus și susținut de Cojocnean Ștefan-Iulian și No Limits Team.

Duminică, 5 mai 2019

Program la scenă:

11-14 Relaxarea mușchiilor alături de Masaj Kiku

11-13 Activități Șturlubatice

12-13 Antrenament cu ghete de sărit – Fit Zone

14-15 Jocuri Bucurie în mișcare

15-16 Demonstrație și inițiere în Bachata – Salsalicious Dance

16-17 Demonstrație kick-boxing – Club Sportiv Somo Kick Boxing

17-18 Aikido, demonstrație și atelier interactiv – Shindo Dojo Timișoara, FRAA

18-20 Demonstrație Tango – Tango Malena

18-20 Battle Hip Hop – Competiție deschisă tuturor participanților.

Ateliere:

10-20 Povestea firelor colorate – De la copii pentru copii

11-12 Sport pe scaun, Stretching, Relaxare, Masaj și Momentul motivațional de creștere a stării de spirit – atelier condus și susținut de Cojocnean Ștefan-Iulian și No Limits Team.

10-12 Pictură pe față – Anca Basarab

11-17 Trăim mișcarea alături de Leul Curajos – Asociația Little People

16-18 Baloane modelabile și concursuri cu Ramona, animatoare petreceri copii Timișoara

16-20 Curs prim ajutor – Salvo

16-21 Inițiere în mersul pe picioroange moderne pentru copii și adulți – atelier condus și susținut de Cojocnean Ștefan-Iulian și No Limits Team.

Pe parcursul ambelor zile:

Evaluare abilități fizice copii – SportAnalytik; panou  de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, circuit cu obstacole pentru cei mari și pentru cei mici, tombola cu premii Carnețelul de Mișcare.

Următoarele festivaluri Bucurie în Mișcare vor avea loc în 11-12 mai – Craiova și Roman, 18-19 mai – Galați și Arad, 25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea, 1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște, 8-9 iunie – Bacău și Satu Mare, 15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria.

Despre “Bucurie în Mișcare”

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite. Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor). Programul “Bucurie în Mișcare” s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate. Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite. Astfel, în primăvara lui 2018 am amenajat la Mamaia, într-un spațiu neconvențional – un viitor magazin Kaufland – o tabără Bucurie în Mișcare în care peste 6.000 de copii au învățat, pe parcursul a trei săptămâni, cât de importantă este mișcarea pentru o dezvoltare armonioasă. Tot în 2018, dar în septembrie, am mobilizat la “Bucurie în Mișcare” Alba Iulia peste 5.000 de oameni din toată țara pentru a marca Centenarul prin doborârea recordului mondial pentru Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent. A fost o probă incredibilă de mobilizare, coordonare, muncă în echipă și patriotism.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share