Spitalului Municipal din Timișoara vrea să cumpere un tomograf pentru bolnavii de cancer. Unitatea sanitară împreună cu alți parteneri a aplicat la un proiect european care intră în curând la jurizare.
Spitalului Municipal Timișoara , pentru proiectul respectiv ar avea nevoie de aproximativ 650.000 de euro, destinat în principal achiziției de aparatură diagnostică, de performanță, pentru pacienții neoplazici (cu cancer) și pentru workshopuri de instruire a personalului medical. Orice bolnav care se adresează spitalului poate beneficia de tomograf în mod gratuit .
Acest proiect european este în parteneriat cu Spitalul Reșița și Spitalul Biserica Albă din Serbia. Proiectul a fost depus spre jurizare și în câteva luni se va primi răspunsul. Este un proiect IPA Crossboarder Cooperation – România – Republica Serbia, care se jurizează la Ministerul Dezvoltării, iar în cazul în care jurizarea va fi favorabilă, spitalul din Timișoara și-a asumat din bugetul propriu cheltuielile legate de instalarea aparaturii.
„Spitalul Municipal vizează prin intermediul acestui proiect depus spre jurizare dotarea cu aparatură diagnostică de înaltă performanță adresată pacienților cu neoplazii – un tomograf de înaltă performanță pentru diagnosticul complet și complex al neoplaziilor”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timișoara.
Cel puțin 3.000 de pacienți pot beneficia annual de diagnosticare cu tomograful.. Spitalul are aproximativ 40.000 de pacienți internați pe an, pe spitalizare continuă. Conform statisticii Spitalului Municipal Timișoara, 8.000 de pacienți oncologici sunt monitorizați în fiecare an la această unitate sanitară.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
LISTA DE CANDIDAȚI PNL pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște
Dan Alexandru Tică, candidatul PNL pentru Primăria Târgoviște, și-a depus astăzi candidatura: ”Am intrat in această luptă cu gândul de a câștiga!”
Dezvoltă-ți latura artistică și estetică printr-un curs de design interior: 4 argumente în favoarea acestei alegeri de carieră