Cum afectează criza actuală sectorul artistic? Ce era plănuit? Cum se adaptează noilor constrângeri?
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii invită partenerii Programului Cultural Timișoara 2021 să reflecteze asupra programelor realizate împreună cu Asociația și asupra modului în care acestea se adaptează la realitatea post-pandemie.
Astfel, începând cu data de 4 mai 2020, pe pagina de Facebook Timișoara 2021, liderii unor organizații sau inițiative culturale timișorene vor împărtăși cu publicul, prin intermediul unor scurte intervenții filmate, reunite sub titlul TransFormArt, gândurile lor despre transformările prin care trece sectorul cultural, dar și soluțiile concrete identificate pentru continuarea programelor.
Inițiativa Asociației Timișoara 2021 vizează să ofere contextul unei analize constructive asupra dificultăților pe care le traversează sectorul cultural, dar și să stimuleze o reflecție comună care poate servi întregului sector cultural din Timișoara, dar și din România.
„Este timpul să regândim modul în care Timișoara va lumina orașul, țara, Europa, în anul Capitalei Culturale. Noi, Asociația Timișoara 2021 și partenerii noștri, ne aflăm în fața unei provocări, de a dovedi că putem regândi și adapta proiectele noastre culturale, în condițiile actuale de distanțare socială, de izolare și cu diferite restricții. Împreună avem capacitatea de a ne adapta, de a trece – doar parțial, acolo unde se poate – în mediul online, de a modifica unele proiecte sau chiar de a le amâna, dar numai în scopul de a le continua în condiții de siguranță pentru public și pentru artiști. Creativitatea este importantă pentru ca Timișoara să lumineze din nou, așa cum a făcut-o în momentele grele ale istoriei sale. Pentru că după această perioadă, lumea va fi altfel decât am cunoscut-o până acum, scena culturală și artistică are nevoie de TransFormArt, de exemple pozitive despre cum ne putem adapta de acum înainte.”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. După câștigarea titlului pentru anul 2021, Asociația își continuă misiunea de a dezvolta Programul Cultural, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi implementării acestuia. Ulterior anului 2021, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii. În anul 2019, în primul an de producție propriu-zisă, Asociația a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Acest nou cadru legislativ va produce efecte grave asupra funcţionării sistemului judiciar
Miting de protest în fața guvernului! Vin minerii!
Apel de la salvamontiști