Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Universitatea de Vest din Timişoara şi-a deschis porţile

Astăzi a sunat clopoţelul la Universitatea de Vest din Timişoara, unde aproape 16.000 studenţi s-au întâlnit în Aula Magna Curea, unii dintre ei pentru prima dată păşind pe treptele UVT-ului.

Dintre aceştia 2100 sunt la fără taxă şi 1300 la cei cu taxă. Printre ei se găsesc si 48 olimpici internaţionali, dar şi 8 nevăzători.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Învpăţământului, primarul Timişoarei Nicolae Robu, Traian Stancu, vicepreşedinte al C.J.T, şi prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală.

Marilen Pirtea, decanul UVT, spune că studenţii de la o zi la alta sunt tot mai rapizi în preluarea informaţiei, numindu-i pe cei de azi, generaţia Facebook sau Google, iar cadrele didactice ar trebuii să le stea aproape pentru a-i ghida în tumultul informaţiei.

„Trăim o nouă epocă deoarece cel care ştie să gestioneze informaţia va avea puterea, şi nu cel care o deţine, deoarece informaţia este peste tot în jurul nostru,”a spus Marilen Pirtea.

Pirtea a mai spus că va fi o altfel de deschidere, o altfel de abordare, de educaţie. Astfel , până luni, pentru toţi bobocii de anul I va exista timpul cunoaşterii, fiindcă zi şi noapte vor exista concerte cu formaţii timişorene, proiecţii de filme, dar şi întâlniri cu diferite personalităţi, printre care şi un dialog cu preşedintele României, Klaus Johannis. Noutate va fi afişajul electronic prin wireless, pentru ca studenţii să-şi poată găsi mai uşor sala de curs, dar şi un ghidaj electronic cu senzori auditivi pentru nevăzători. Pentru aceştia va exista un soft care va transforma cursurile electronice în limbaj Braile.

Şi primarul Timişoarei Nicolae Robu, a salutat începerea noului an universitar, felicitând în primul rând studenţii de anul I pentru opţiunea aleasă şi pentru reuşita concursului de admitere, spunând că universitatea are nişte profesori excepţionali, dar şi o structură de învăţământ superior de nivel înalt:      „ Sunteţi studenţi la o universitate de prestigiu şi trebuie să o onoraţi prin toată conduita voastră, prin tot ceea ce veţi face fiindcă sunteţi studenţi ai Centrului Universitar Timişoara”.

Au mai luat cuvântul şi prefectul judeţului Mircea Băcală şi Traian Stancu, vicepreşedinte CJT.

Stejarel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share