04/12/2020

VACANȚA LA MUZEUL POLIȚIEI ROMÂNE

vacanta muzeu1Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează: 

În perioada 16 – 26 august a.c., polițiștii rutieri, structura de prevenire a criminalității, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și  muzeografii au derulat multiple activități în cadrul programului VACANȚA LA MUZEUL POLIȚIEI ROMÂNE.

Pe parcursul celor 2 săptămâni, copiii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, au fost implicați în activități educaționale organizate sub forma unor lecții deschise, concursuri pe teme de educație rutieră și ateliere de creație, prin intermediul cărora au descoperit tainele meseriei de polițișt.

Totodată, polițiștii le-au prezentat cazuri  prin care aceștia pot deveni cu ușurința victime ale unor infracțiuni sau factorii care îi favorizează să comită fapte de natură penală sau contravențională.

Școlarii au primit sfaturi și recomandări preventive.

Astăzi,26 august a.c., într-un cadru festiv, participanții la activități au primit diplome și premii de la polițiști.

Având în vedere că prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor reprezintă una dintre prioritățile poliției, polițiștii vor continua să desfășoare astfel de activități informativ-preventive în rândul copiilor, inclusiv în timpul anului școlar.

vacanata muzeu

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share