Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Valorificarea Pieţei Muncii în Banat

La sfârşitul  de săptămână ce tocmai s-a încheiat CCIA Timiş, a organizat o întâlnire cu parteneri din țară dar și din Serbia, tema fiind “migraţia forţei de muncă peste graniţă”. Mai degrabă un seminar  cu titlu: „Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”.

La conferința de lansare au participat reprezentanți ai comunității de afaceri transfrontaliere, potențiali angajatori, reprezentanți ai unor instituții publice locale și regionale, reprezentanți ai grupului țintă și echipa de proiect.

Printre aceştia au participat atât  agenți economici, cât și oficialități implicate în proiect, precum: E.S.Vladan Tadic, Consul General al Republicii Serbia la Timișoara, Octavian Culda, director la Departamentul Programe de Dezvoltare, Finanțare și Consultanță din cadrul CCIA Timiş, Radomir Topalov, coordonator proiect, Agenția Regională pentru Dezvoltare Socio-Economică Banat, dar  și Predrag Stankov, Director, Camera Regională Zrenjanin, care au prezentat  pe scurt motivele pentru care este viabil un astfel de program.

Prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, Axa Prioritară 1 are în vedere: promovarea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea serviciilor de bază pentru o creștere favorabilă incluziunii,
Obiectivul 1.1.: ”Ocuparea și mobilitatea forței de muncă”.
Durata a implementare a proiectului este de un an (12.07.2019 – 11.07.2020).

Ca obiectiv general se vizează identificarea unui echilibru al pieței forței de muncă din zona transfrontalieră România-Serbia, urmarea ratei ceva mai ridicate a șomajului în Serbia și a lipsei de lucrători calificați în partea de vest a României.

Parteneri în proiect sunt: Agenția Regională pentru Dezvoltare Socio-Economică Banat – partener coordonator, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș şi Camera de Comerț și Industrie a Serbiei prin Camera Regională a Districtului Central al Banatului Zrenjanin.
Grup țintă:
– Șomeri și persoane în căutarea unui loc de muncă;
– Reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale;
– Firme, agenți economici;
– Organizații care sprijină dezvoltarea afacerilor;
– Alte categorii, inclusiv rezidenți din regiunea transfrontalieră.

Activități, rezultate:
Până acum a avut deja loc conferința de lansare a proiectului la Zrenianin în data de 19 septembrie find urmată de cea de acum de la Timișoara.
Urmează să se mai organizeze și alte activitîți ca:
–  Târg de joburi (Timișoara)
–  Întâlnire B2B (Zrenianin)
–  Workshop-uri tematice
–  Cursuri pentru șomeri
–  Cursuri de antreprenoriat
–  Studiu referitor la piața forței de muncă din zona transfrontalieră România-Serbia
–  Evenimente de promovare a studiului
–  Conferințe de încheiere a proiectului.

De asemenea reprezentanţii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș au prezentat necesarul forței de muncă în județ. Chiar şi reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări al județului Timiș au adus în discuție probleme legate de încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României , dar și condițiile,avantajele, obligațiile acestora.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share