Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

VIITURĂ ISTORICĂ PE RÂUL TIMIȘ. DIGUL SITUAT ÎN AVAL DE LOCALITATEA LUGOJ S-A RUPT

Pe râul Timiș, s-a atins vârful maxim de viitură în dreptul stației hidrometrice Lugoj, fiind depășită cota de pericol cu circa 1,5 metri. Nivelul apei a depășit cu 13 cm nivelul maxim istoric înregistrat în anul 2005. În acest moment, cotele sunt în scădere.

În cursul dimineții (ora 9.00), nivelul râului Timiș a depășit cota coronamentului digului aflat pe malul stâng, pe un sector aflat la circa 3 km în aval de localitatea Lugoj. În acest condiții, după trei ore, prin eroziune, s-au format două breșe (de circa 30 metri fiecare, situate la distanță de aprox.100 metri) prin care apa se scurge pe terenuri agricole, fără a fi inundate localități.

Preventiv au fost evacuate obiectivele socio-economice din zonă (două ferme).

Tot în scop preventiv s-a oprit alimentarea cu apă dintr-un cartier din municipiul Lugoj.

Nu există riscul inundării zonelor locuite situate în aval.

Echipele Apele Române Banat intervin cu materiale și utilaje (3 buldoexcavatoare, 6 excavatoare,  circa 70 de persoane, 2 motopompe în zona Pogăniș și Nădrag) pe sectorul Șag-Grăniceri, până la frontiera cu Serbia. Echipele de intervenție asigură tranzitarea în condiții de siguranță a viiturii formate pe râul Timiș,

DIRECTORUL GENERAL Apelor Române, ERVIN MOLNAR, se află în teren , împreună cu Marcel Vela, ministru de interne și cu Leonard Achiriloaiei, secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

DIRECTORUL GENERAL Apelor Române, ERVIN MOLNAR, coordonează de la fața locului echipele de intervenție.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share