Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Vrem piste ca afară pentru o distanţare fizică reală

71 de organizații au semnat o petiţie prin care solicită Guvernului României şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să ia măsurile necesare pentru adoptarea în regim de urgenţă a Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete. Având în vedere implicarea Preşedintelui României din această perioadă, precum şi faptul că acesta foloseşte ocazional bicicleta, a fost trimisă o invitaţie pentru a semna petiţia. Deasemenea, a fost lansată şi o petiţie on-line, semnată până în acest moment de aproape 2000 de persoane. Adoptarea acestui document este vitală pentru dezvoltarea corectă a unei infrastructuri pentru biciclete, ca măsură de pregătire a autorităţilor locale la provocările din perioada care va urma. În condiţiile în care resursele financiare alocate sănătăţii sunt şi vor fi foarte mari, iar activitatea economică a fost blocată, este necesar ca autorităţile să adopte măsuri care pot contribui la scăderea costurilor de deplasare în zonele urbane. Iar lista cu avantajele utilizării bicicletei se potriveşte cu lista măsurilor recomandate în această perioadă: 1. distanţare socială în condiţiile necesităţii începerii activităţilor economice; 2. dezvoltarea unei infrastructuri de sute de ori mai ieftine decât cea rutieră (pentru acelaşi volum de trafic); 3. costuri scăzute pentru utilizatori (faţă de deplasarea motorizată); 4. menţinerea unui nivel al calităţii aerului sub limita periculoasă pentru sănătatea umană; 5. creşterea eficienţei utilizării spaţiului stradal (știindu-se faptul că reţeaua stradală nu are cum să permită circulaţia tuturor cu autoturismele, iar capacitatea spaţiilor de parcare este mult sub nevoi, lucru cunoscut dinaintea pandemiei); 1 6. eliminarea stresului şi îmbunătățirea stării de sănătate pentru utilizatori. Precizăm că draftul Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete a fost suspus dezbaterii publice în 2017, dar încă nu a fost adoptat. Varianta Normativului după procedura de dezbatere poate fi studiată aici. Iniţiatorii petiţiei pregătesc acţiuni în stradă pentru susţinerea acestei petiţii pe data de 3 iunie, de Ziua Mondială a Bicicletei. Acţiunile se vor desfăşura simultan în toate oraşele implicate. Semnatari: 1. Marian Ivan – OPTAR, Bucureşti 2. Arh. Alexandru Găvozdea – Ordinul Arhitecților din România 3. Diana Culescu – Asociația Peisagiștilor din România 4. Ana Munteanu – Verde pentru Biciclete, Timişoara 5. Anca Gherasim – CIVICA, Iaşi 6. Mihai Tatu – Asociația Visum pentru Educație și Cultură, Braşov 7. Mihai Stoica – Asociaţia 2Celsius, Bucureşti 8. Oana Soare – CarpatBike, Bucureşti 9. Mihai Deneş – Asociația GO4FUN, Bucureşti 10. Robert Lazăr – Asociația Brașovul Pedalează, Braşov 11. Monika Tompos, Lucian Micu – Asociația Develop, Sibiu 12. Alma Cazacu – Asociația Grow Up România, București 13. Oana Turturică, Cătălin Cicioiu – Asociația HaicuBicla, București 14. Kertesz Levente – C.S. Clujul pedalează, Cluj-Napoca 15. Edmond Niculușcă – Asociația ARCEN, Bucureşti 16. Iordana Leahu – C.C.E. IASIBIKE, Iași 17. Costi Andriescu – Institutul Cultural Independent, Iași 18. Alex Luchici – EU RESPECT, Iași 2 19. Gabriel Lazăr – Asociația Real Sports, Iași 20. Cosmin Ceuca – Asociația Iași.travel, Iași 21. Radu Mititean – Federaţia Bicicliştilor din România, Bucureşti 22. Roxana Cleja – Clubul de Cicloturism Napoca, Cluj-Napoca 23. Adrian Pop – Asociația Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit, Cluj-Napoca 24. Dorin Beu – Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, București 25. Iulian Ene – Asociația Adevărații VeloPrieteni, Bucureşti 26. Alina Kasprovschi – Fundația Comunitară Bucureşti 27. Aida Szilagyi – Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile, Timişoara 28. Răzvan Pascu – Asociația Amural, Brașov 29. Iulian Dudiță – Asociația Tot Mai Verde, Braşov 30. Andrea Wolfer – Asociația Misc., Timișoara 31. Alexandru Tufan – Asociaţia Metrou Uşor, Bucureşti 32. Tiberiu Macaveiu – Surmont Club Sibiu 33. Marius Karnyanszky – Clubul Sportiv Tibiscus, Timișoara 34. Gal Sandor – Fundația Comunitară Mureş 35. Florin Stoican – Asociaţia Kogayon 36. Florin Stoican – Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti 37. Gabriela Iordan – ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, RECICLETA, Bucureşti 38. Iosiv Martinescu – Verde de Banat, Timișoara 39. Attila Z. Jeszenszky – Asociaţia Pro Biciclo Urbo, Tîrgu Mureș 40. Lucian Mîndruţă – Cu Bicicleta Departe, București 41. Constantin Nastasă – Asociația Club Sportiv MTB Roman 42. Mihai Popescu – Asociația Velopower, Focșani 43. Alexandru Teioșanu – Asociația Club Sportiv Nord, Botoșani 44. Florin Cristea – Asociația Happy Sport Festival, Bacău 45. Laurențiu Marin – Asociația Club Sportiv Gloria Zemeș 3 46. Mircea Meriacri – Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS 47. Emanuel Buta – Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași) 48. Mădălin Florea – Asociația Culturală Moldavia, Iaşi 49. Laura Bîrhală – Asociația 1-2-3 Education Iași 50. Alina Sava – Consiliul Județean al Elevilor Iași 51. Gabriela Babanu – Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), Iași 52. Răzvan-Mihai Țurcanu – Asociația Studenților Europeni Iași (AEGEE-Iași) 53. Ioana Amăriuței Popa – Asociația ProBikeAddiction, Iași 54. Oana Baciu – Asociația Națională pentru Sprijinirea Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere, Iași 55. Suzana Carp – Eco Dobrogea, Constanţa 56. Mihai Danciu – Asociația Urban Lab Valea Jiului, Petroșani 57. Loredana Gaiță, președinte Asociația În comunitate, Timişoara 58. Prof. Ovidiu Albert – Asociația Mușatinii, Roman 60. Adrian Covăsnianu – Asociația Moldova Vrea Autostradă, Iași 61. Ionel Apostol – Asociația Împreună pentru A8, Iași 62. Bogdan Roman – Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Iași 63. Klaus Birthler – Centrul pentru Mediu Construit, Cluj-Napoca 64. Daniel Sărdan – C.S. NoMad Multisport, Bucureşti 65. Irina Zamfirescu – ActiveWatch, București 66. Dan-George Lascu – Asociația „CYCLOMANIACS”, Drobeta Turnu Severin 67. Oana Preda – CeRe-Centrul de Resurse pentru participare publica, Bucureşti 68. Alexandru Manda – Retro Velo, Bucureşti 69. Constantin Şerban – Asociatia Ecologica Turism Verde, Bucureşti 70. Simona Vegh – Asociaţia Borcanul cu ulei, Timișoara 71. Ovidiu Danciu – Asociația Club Sportiv VELOCITAS, Dumbrăvița,Timiș

Distribuie acest articol Oficial Media
Share