23/10/2021

Ziua Imnului Național sărbătorită la Târgoviște- VIDEO

Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Ziua de 29 iulie a fost desemnată în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

Și municipiul Târgoviște a sărbătorit Ziua Imnului Național în prezența ministrului Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu și a Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

Acum 157 de ani, pe 1 iulie 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat prima unitate de gardă, Batalionul 1 Tiraliori, structură concepută atât ca unitate luptătoare, dar şi ca unitate destinată asigurării pazei palatului domnesc şi executării ceremoniilor militare. Evoluţia unităţilor de gardă a urmat îndeaproape momentele importante ale istoriei naţionale, iar astăzi Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul“ reprezintă o unitate emblematică a Armatei României, specificul său fiind ilustrat de responsabilitatea principală, res­pectiv executarea ceremoniilor şi onorurilor militare la cel mai înalt nivel.

Ziua Imnului Național la Târgoviște- Primirea raportului de către Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu.

Discursuri de Ziua Imnului Național- Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște și Adrian Țuțuianu, ministrul Apărării Naționale.

Orchestra ”Simfonica” Muntenia, dirijor Daniel Jinga- suita ”Mihai Viteazul” de Tiberiu Olah.

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu: ”Particip de o lună la diverse activități cu caracter militar și am avut puțin trac, însă astăzi am avut cu adevărat emoții. Am ținut să avem o manifestare specială astăzi la Târgoviște și pentru că în calitate de Ministru al Apărării Naționale am posibilitatea să aduc aici Regimentul de Gardă și pentru că am ținut să inaugurăm Piața Mihai Viteazul într-un ceremonial cu totul deosebit.”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share