Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice

Astăzi, marți, 9 august, la Timişoara, s-a sărbătorit Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice, ziuă ce a fost sărbătorită peste tot în lume.

Dacă la ZOO Timişoara în zilele obişuite numărul vizitatorilor sunt între 500-1000, astăzi , când s-a  beneficiat de intrare gratuită la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde, se aşteaptă ca numărul acestora să ajungă la 2000. La primele ore ale dimineţii, vizitatorii nu s-au înghesuit prea tare, administratorii de la zoo, se aşteptau ca numărul acestora să crescă în timpul zilei şi al după amiezii.

Cu toate că RATT ar fi trebuit să prelugească cu aproape un kilometru, traseul liniei 46, sau să suplimenteze numărul de maşini, NU A FĂCUTO. La plecare nu era afişat nici un mers de autobus, iar şoferii au dat dovadă de o obraznicie ieşită din comun, după instruirea ce o primesc în firma de transport.

Copiii au putut hrăni animalele, fără niciun fel de pericol, la fiecare ţarc sau cuşcă aflându-se grămezi de crengi. Părinţii au interacţionat cu cei mici, prin întrebările: ce animal este acesta, s-au cum face animalul? “Piticii” au putut hrăni animalele chiar trecând de gardurile de protecţie: cerbii, suricatele, iepurașii, căprioarele, porcii spinoși, maimuţele, misteţul, struţul, poneii, urşii și porcușorii de guineea .

Parcurile de distracție, special amenajate pentru copii, au fost unele dintre atracțiile principale: jocurile cu mașinuțe, leagăne, tobogane și căsuțe printre copaci, dar în special de hrănirea animalelor. Atmosfera și momentele de divertisment au fost întreținute și de clovnii prezenți, care împărțeau diferite figurine făcute din baloane. Nu a lipsit nici arta picturii pe fețele micuților, toate acestea, inclusiv baloanele, fiind gratuite.

”Astăzi avem un program special de hrănire a animalelor, împreună cu publicul prezent. Copii, dar și ceilalți vizitatori pot hrăni majoritatea animalelor. Sărbătorim acestă zi în fiecare an, aproximativ în toate grădiniile zoologice din lume. În această zi, intrarea este gratuită, iar scopul este de trage un semnal de alarmă oamenilor. Toți trebuie să conștientizeze nevoia de a proteja parcurile, speciile de animale, de a cunoaște biodiversitatea și de a interacționa cu natura. Foarte mulți oameni de la oraș nu mai au cunoștiințe despre animale, nici măcar despre cele domestice, care se găsesc la orice fermă. Despre cele sălbatice, nici nu mai încape discuție. Pentru animale am pregătit frunze și crengi de corcoduș sau de dud. Astea sunt preferatele lor. Caprele, cerbii, lopătarii, toți preferă crengile de corcoduși, inclusiv poneii. Urșii au primit foarte multe fructe. Lubenița, merele și morcovii vor fi puse în apă, pentru a le putea savura. Nu va lipsi nici înghețata specială pentru ei, făcută din fructe, apă și lapte, care va fi servită după-amiază, când este destul de cald. Zilele trecute au fost aduse și câteva animale noi. Au venit încă 6 canguri, pentru împrospătarea sângelui, câțiva porci vietnamezi, care au și puiuți, și suricate, care au avut parte de un adăpost nou construit”, declară administratorul Grădinii Zoologice din Timișoara, Claudiu Chira.

 

Stejărel Ionescu

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share