Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște vă invita la avanpremiera spectacolului „Vănătoarea sălbatică”, o adaptare după piesa „Titus Andronicus” de William Shakespeare. Producția este regizată de Michele Modesto Casarin, actor și regizor italian specializat pe stilul de joc commedia dell`arte și director artistic al Companiei de Teatru Pantakin din Veneția.
Viziunea sa asupra marelui text shakespearian mai sus menționat va fi prezentată publicului pentru prima dată joi, 5 octombrie, începând cu orele 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Această producție s-a născut dintr-un proiect european care co-implică Teatrul Tony Bulandra alături de Universitatea Ca`Foscari din Veneția, compania de teatru Pantakin și alți prestigioși parteneri europeni.
Pentru mine montarea aceasta reprezintă posibilitatea de experimentare și de creare a unor noi măști, pornind de la cele clasice, tipice perioadei de aur a Commediei dell’Arte, anii 1600. Și, de asemenea, să continui cercetarea asupra influenței pe care teatrul italian a avut-o asupra lui Shakespeare. Trebuie să recunosc că acesta este cel mai ambițios proiect de până acum pus în scenă de mine, în primul rând pentru tema abordată: Titus Andronicus, o poveste crudă, îmbibată cu sânge și violență, dar și cu jocuri politice, strategii mascate și lașitate; în al doilea rând pentru limba și, în consecință, cultura română, străine mie.
Deci, întreaga provocare a spectacolului a fost cum să traducem tema din Titus în vremurile și jocurile specifice măștii, cum să găsim un echilibru între ferocitatea gotică și inventivitatea măștilor și, în cele din urmă, cum să transmitem toate acestea unei trupe de actori care nu este obișnuită să lucreze în stilul Commedia dell’Arte.
Răspunsul a venit singur prin munca la scenă, cu multă dedicare și voință, în dorința de a dărui spectatorilor Teatrului Tony Bulandra un spectacol demn de ei. În ceea ce privește partea creativă a proiectului trebuie neapărat să-l nominalizez pe Stefano Perocco di Meduna, maestru al măștilor, care a creat exclusiv pentru Teatrul Bulandra cinci minunate măști din piele.
Mic ghid al Vănătorii sălbatice
Locul unde se petrece acțiunea este cel al unei Rome periferice și neglijate, cu fabrici vechi și șantiere abandonate. Aici, în această pustietate, se constituie o nouă bandă de dealeri de droguri, străini veniți din afară – goții, însetați de bani și putere. Goții l-au detronat pe Saturninus (Cezarul), fost șef al orașului, care acum este în decădere. În acest război între bande, locotenentul Titus, un polițist corupt, care face dreptate după bunul plac cu ajutorul acoliților săi Virgo și Lucio, încearcă prin amenințări și șantaje să mențină un echilibru precar. Dar setea de sânge și răzbunare va spulbera această pace efemeră. Printre localurile „rave”, râuri de cocaină și pistoale fumegânde, într-o alternanță dintre tragic, grotesc, poetic și palpitant începe Vânătoarea sălbatică. (Michele Modesto Casarin)
VÂNĂTOAREA SĂLBATICĂ
Inspirată în mod liber din
TITUS ANDRONICUS
de William Shakespeare
Dramaturgia: Andrea Pennacchi și Michele Modesto Casarin
Traducerea: Marinela Liliana Stroe
Regia artistică: Michele Modesto Casarin
Asistent regie: Silvia De Bastiani
Scenografia: Mc Ranin
Maestru de măști: Stefano Perocco di Meduna
Asistenți: Gaia Geri, Remi Cassan
Distribuție:
Liviu Cheloiu – TITUS
Corneliu Jipa – SATURNINUS
Radu Câmpean – AARON
Iulia Verdeș – TAMORA
Andrada Fuscaș – LAVINIA
Emanuel Bighe – LUCIO / BASSIANUS
Ana-Maria Olaș – VIRGO
Daniel Nuță – DEMETRIO
Răzvan Teodorescu – CHIRONE
Voce Coriolanus: Alexandru Năstase
Alarbo: Florin Necșoiu
Regia tehnică: Radu Ilicea
Sunet/Retroproiecție: Andrei Enache și Ana Maria Cucută
Lumini: Oana Caibăr și Adrian Dragomir

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025