Conducerea Universității Politehnica Timișoara a primit cu satisfacție anunțul privind ridicarea stării de alertă impusă până acum de pandemia de Covid-19 și, în consecință, posibilitatea revenirii studenților în amfiteatre. De altfel, cel de-al doilea semestru al actualului an de învățământ a început în sistem hibrid, cursurile desfășurându-se online, iar laboaratoarele și activitățile aplicative față în față.
Ministerul Educației a emis o Notă conform căreia, începând cu data de 9 martie 2022, instituțiile de învățământ superior pot reveni la activități didactice cu prezență fizică. În situația în care acest fapt nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantate de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică.
În contextul legislativ actual și în baza precizărilor Ministerul Educației, Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara a transmis Senatului UPT propunerea ca, după consultarea organizațiilor studențești, să fie luată în discuție, cu celeritate, emiterea unei Hotărâri privind trecerea graduală de la sistemul hibrid actual la sistemul față în față. Până la emiterea unei hotărâri în acest sens, activitățile se vor desfășura în continuare în sistem hibrid, cu desfășurarea online doar a cursurilor, iar a laboratoarelor și activităților aplicative cu prezență fizică.
„Chiar dacă actul educațional a fost afectat în ultimii doi ani de situația epidemiologică, în special în cazul învățământului tehnic, dat fiind specificul aplicativ al acestuia, Universitatea Politehnica Timișoara a luat toate măsurile pentru compensarea neajunsurilor provocate de învățământul online. Poate că unele dintre experiențele pozitive câștigate în această perioadă le vom păstra și în continuare, dar ne bucurăm în primul rând pentru încheierea pandemiei, iar în al doilea rând pentru faptul că vom putea relua activitățile în sistem față în față. În zilele următoare vom demara discuțiile cu studenții pentru asigurarea unei reveniri în cele mai bune condiții spre învățământul cu prezență fizică, adaptată specificului fiecărei facultăți”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate