Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, oferă un cadou cultural, cu ocazia Zilei universale a iei, pe 24 iunie 2022, vizitatorilor îmbrăcați în ie sau costum popular, și anume intrarea liberă la obiectivele culturale aflate în administrarea instituţiei muzeale.
Totodată, vizitatorii vor putea descoperi Povestea iei – expoziţie etnografică organizată la Muzeul de Istorie, unde vor fi expuse ii autentice din județul Dâmbovița – localitațile Runcu, Voinești, Pucioasa, Mesteacăn, Moreni, Târgoviște și Pietroșița, dar și din alte județe, ce fac parte din Colecția de Etnografie a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
În anul 2013, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, a fost marcată pentru prima dată Ziua universală a iei, Institutul Cultural Român din New York inaugurând seria evenimentelor reunite sub genericul „La blouse roumaine”, comunitatea online cu același nume propunând „ia” ca brand de țară. Evenimentul a devenit internațional, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase continente.
Costumul popular femeiesc din Dâmbovița provine din zona etnografică a Munteniei, unde predomină fota ca element reprezentativ, costumul fiind alcătuit din: ie (cămașă scurtă, decorată cu broderii), poale sau fustă (având la partea inferioară același model ca al iei), fota (parte componentă a costumului popular de formă dreptunghiulară, bogat ornamentată, care se petrece în jurul corpului, peste poale sau purtată fără poale, bete (cingătoare îngustă și lungă), maramă (acoperă capul), opinci (încălțăminte realizate din piele, încrețite pe margini, care se strâng pe picior cu ajutorul nojițelor). Costumul popular bărbătesc specific zonei Dâmbovița este format din: cămașă populară bărbătescă, ițari (pantaloni strâmți pe picior), căciulă și opinci.
Toate piesele expuse sunt realizate din pânză de bumbac, mătase sau cânepă. Decorul iilor este variat, compus din motive geometrice și florale stilizate, aplicate pe mâneci și pe partea din față, cu altiță, râuri sau platcă. Cusute și croșetate manual, cu diferite fire și materiale decorative (fir de bumbac, fir de mătase, fir metalic auriu sau argintiu, mărgele și paiete), iile își păstrează unicitatea din cele mai vechi timpuri.
Pe lângă obiectele de patrimoniu expuse în cadrul expoziției, publicul vizitator va avea ocazia de a vedea o serie de fotografii autentice, cu reprezentări ale costumului popular, picturi care ilustrează viața satului de altădată, realizate de elevii clasei a VII-a din cadrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, coordonați de doamna profesor Monica Cobianu, dar și opere ale artistei dâmbovițene Barbara Brigita Popa.
Purtată din vechime atât de femeile simple, cât și de femei renumite din istoria României (Regina Elisabeta, Regina Maria, Maria Tănase, Martha Bibescu), ia este un element de unitate al românilor.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 24 iunie – 31 iulie 2022, la Muzeul de Istorie, Calea Domnească, nr. 189, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026