Universitatea Politehnica Timişoara a găzduit un eveniment ştiințific național dedicat cercetătorilor în domeniile doctoratului și postdoctoratului, eveniment desfășurat în cadrul proiectului „Rețea de excelență în cercetare și inovare aplicativă pentru programele de studii doctorale și postdoctorale – InoHubDoc”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Evenimentul, găzduit de Biblioteca UPT, a reunit peste 50 de participanți, printre care coordonatorii proiectului (prof.dr.ing. Liviu Marşavina, prorector al UPT, managerul proiectului, prof.dr.ing. Alina-Adriana Minea şi prof.dr.ing. Mircea-Cristian Dudescu, coordonatorii activităților de la cele două universități partenere în proiect, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) studenți la doctorat și cercetători postdoctorat ce au beneficiat de susținere financiară în cadrul proiectului, reprezentanți ai universităților partenere, experți din cadrul echipei de implementare, cadre didactice universitare.
Programul a inclus prezentări ale unor proiecte de cercetare desfășurate de cercetătorii postdoctorat, proiecte cu un impact semnificativ asupra comunității științifice, oferind totodată și o imagine de ansamblu asupra rezultatelor obținute și a contribuțiilor aduse în diversele domenii de specializare inteligentă. De asemenea, au avut loc sesiuni de discuții și dezbateri pe teme de interes pentru cercetători: accesul la finanțare europeană, colaborarea interdisciplinară, etica în cercetare, perspectivele viitoare ale cercetării științifice în România.
Proiectul „Rețea de excelență în cercetare și inovare aplicativă pentru programele de studii doctorale și postdoctorale – InoHubDoc” este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 şi are ca obiectiv principal atragerea si menținerea doctoranzilor și post-doctoranzilor în programe educaționale de înaltă calitate, inclusiv prin asigurarea unui nivel adecvat al finanțării și prin promovarea relații-lor de parteneriat dintre instituții și mediul de afaceri, a oportunităților de formare pedagogică prin susținerea, dezvoltarea și furnizarea de module de cursuri complementare, cu o componentă aplicativă, de formare a competențelor transversale/antreprenoriale în sprijinul cercetării și inovării, în special în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă.
Activitățile desfăşurate în cadrul proiectului au avut un puternic ecou în rândul participanților. Astfel, cursurile oferite cu tematici privind identificarea oportunităților de finanțare, scrierea proiectelor de cercetare/dezvoltare, proprietatea intelectuală cu accent pe start-up şi spin-off, competențe antreprenoriale, managementul proiectelor dar şi pedagogia și metodica predării disciplinelor de specialitate în învățământul superior, au avut în medie peste 60 de participanți la fiecare curs, iar atelierele de lucru au beneficiat în medie de peste 50 de participanți la fiecare atelier.
Activitățile de cercetare cu componentă aplicativă, derulate prin stagii lunare de practică, s-au realizat prin intermediul a 93 protocoale de colaborare cu centre şi institute de cercetare dar şi companii din mediul economic privat.
Participanții au fost susținuți finaciar prin acordare de burse de cercetare – 1.116 burse lunare pentru studenții doctoranzi, în valoare totală de peste 2,2 milioane lei şi 288 burse lunare pentru cercetătorii postdoctorat, în valoare totală de peste 800 mii lei – dar şi prin acoperirea costurilor legate de publicarea de articole în reviste indexite BDI, a taxelor de participare la conferințe interne sau internaționale precum şi a mobilităților interne sau internaționale.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Scuterul electric: libertate, economie și sustenabilitate pe două roți
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița: Anunț important pentru locuitorii comunei Vârfuri
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro