Marcela Motoc și fenomenul FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Marcela Motoc nu a oferit un spectacol ci o geneză. Oamenii vor uita de meciuri, de shoping, de mânie, de tristețe nefondată, de traficul nebun, de claxoane, de coada la taxe… vor ignora multe din cele ale oamenilor morți cu inima și vor renaște pentru a atinge și a zâmbi pe și cu cei dragi. Lumea se poate schimba dacă cineva pe scenă vrea asta. Cam asa…
Staniol, coajă de ou, capac, pantofi și mănuși, parfum gol -dar ”Channel”. Câtă decență! Era clar că provenea din Montmartre, iar când a început să cânte puteam să jur că este Fortunata lui Erik Satie. Doar că repertoriul era altul. Și originea ei era alta. Și emoțiile ei erau altele. Unele care adănceau rana din inima privitorului.

De fapt ce a pus la cale Lia Bugnar în complicitate cu Marcela Motoc? O operație pe creierul și pe inima spectatorului. Fără anestezie.

După apariția în scenă, la câteva minute, ”Fata din curcubeu” aducea a dansatoare la Moulin Rouge. Sigur că vestimentația era mai degrabă de ”fostă”. Acum ar fi putut să fie cel mult fată de casă în Le Chat Noir. Dar după primele două minute mi-am dat seama că mă înșelam. Trăsăturile limpezi, puternice și luminoase, contrastau cu hainele rupte. Atunci mi-am zis că ea l-a inspirat pe Renoir. Mi-am amintit de carnețel și mă gândeam că este notat la datornici. Artiștii niciodată nu au bani. Și nu, nu era Degas, și nici Montmartre, ci  muzică bună, balet, două jumătăți perfecte, una pe un nor, cealaltă pe un pământ fără acasă. Erau De Niro, Richard Gere, Julia Roberts… locurile 13-14 …un cinematograf.

Aristocrată sau cel puțin cu sânge nobil curgând pe sub pielea acoperită cu mănuși ponosite, fata din curcubeu rupe cu grijă câte o boabă de strugure din cele câteva aflate pe ciorchinele învelit, igienic, în staniol. Coaja de ou stă pe capacul sticlei, fiindcă ea, cea care avea rime la fiecare conversație din frumoasa familie, nu poate scruma pe jos și nici nu trage direct din țigară, ci folosește pipă pentru chiștoacele pe care le adună cu mișcări grațioase. Din detalii mărunte își construiește o lume ca aceea din care provenea.

La Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, ”Fata din curcubeu”, devine fenomen și ia caracter de masă. Deja s-au format grupuri de simpatizanți, de pacienți îndurerați.

La finalul reprezentației, o distinsă doamnă, profesoară de filozofie, alerga după mine prin foaier: “tu ai mai văzut așa ceva?” Doamna despre care fac vorbire stă de 30 de ani în brațe cu Nietzsche, Freud, Brauer, Kant, Jung -profesoară venită din lumea limbajului uman- aștepta o confirmare de la mine. Ea, care poate traduce fiecare grimasă de pe fața omului și poate asocia unei emoții, fiecare sunet și gest, desena rotocoale în urma mea, pe mocheta teatrului, poate-poate voi întoarce capul să o fac să înțeleagă. Aștepta de la mine, bărbatul din Teatrul Tony Bulandra care stă mai mereu pe locul 12, lângă culoar, să-i spun dacă Marcela Motoc este “de-adevăratelea”.
Eu miros spectatorii. Unii au iz de Caragiale, alții de Shakespeare. Unii așteaptă ”poanta” de la final, alții happyend-ul. Cei care nu au miros, au o privire pătrunzătoare, tristă sau împăcată. Cei mai mulți dintre ei vin cu parfumul lor de-acasă, din casa copilăriei. De această dată, indiferent cu ce iz au intrat, cu toții au ieșit din sală cu mirosul Marcelei Motoc și al Liei Bugnar. Au ieșit plini de inimă și s-au repezit spre ”acasă”.
Să-și pipăie, să-și mângâie copiii, bunicii, părinții, frații și de ce nu, să vorbească în rime, râzând cu gura până la urechi.
Un fenomen!

Galeria foto, aici!

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media